Traduceri:

Alte Pagini:

Module

Harta site-ului

Cuvinte cheie

Contact

Documente utile

Link-uri folositoare

PARTICIPAREA ESTE CHEIA ÎMPUTERNICIRII

de cãtre Ben Fleming

editat de Phil Bartle, PhD

tradusă de Carmen Alina Margină

traducere revizuitã de Elena Gabriela Hosu

Participarea nu conduce întotdeauna la împuternicire. Este necesar un mediu propice în care să aibă loc procesul de cultivare a aspiraţiilor şi abilităţilor oamenilor în vederea împuternicirii. Câteva metode pentru realizarea acestui lucru sunt:

• Nu subestima oamenii. Daţi-le instrumentele / metodele pentru administrarea complexitãţii; nu-i proteja de ea;
• Împarte problemele in "bucăţele uşor de înghiţit";
• Începe cu preocupările proprii ale oamenilor şi cu problemele relevante pentru ei;
• Nu-ţi supra-impune propriile idei şi soluţii de la început;
• Ajută oamenii să-şi lărgească spectrul de percepere a posibilităţilor la îndemână şi să cunoască în mod clar ce implică fiecăre opţiune;
• Construieşte în mod vizibil succesele pentru a câştiga încrederea participanţilor;
• Abilităţi de tip "Scară", încredere şi devotament referitoare la proces: oferă un domeniu progresiv de niveluri de implicare şi ajută oamenii să urce scara;
• Instruirea în vederea împuternicirii directe pentru participanţi poate să nu fie apreciată - abilităţile ar putea fi mai bine dezvoltate în mod organic, ca parte a procesului;
• Este de preferat să se evite adoptarea unei soluţii complexe ireversibile. Puneţi în funcţiune un proces iterativ de învăţare cu episoade pilot reversibile, scurte, rapide şi cu experimente;
• Revedeţi şi lărgiţi în mod continuu lista de membri. Pe masură ce sunt descoperite noi grupuri de interese, cum vor fi ele integrate în proces?
• Ajutaţi oamenii să ajungă să înţeleagă procesele decizionale complexe şi îndepărtate, care sunt înafara puterilor delegate ale procesului participativ, dar care afectează rezultatele;
• Formaţi noi reţele şi alianţe;
• Planurile trebuie să aibă înţeles şi să determine acţiunea;
• Administraţi legătura dintre capacitatea personală a diferitelor grupuri de interese de a avea rezultate conforme cu angajamentele lor şi răspunderea în faţa publicului precum şi controlul implementării;
• Încorporaţi oportunităţi pentru meditaţie / reflecţie şi evaluare;
• Asiguraţi-vă că oamenii se simt bine! (din " Ghidul pentru o participare efectivă" de David Wilcox )

Zece idei cheie despre PARTICIPARE

1. Nivel de participare

Sherry Arnstein (1969) a descris o scară de participare în opt paşi. Pe scurt, aceştia sunt: 1. Manipularea şi 2. Terapia - Ne-participativi. Scopul este de a vindeca sau educa participanţii. Planul propus este cel mai bun, iar munca de participare este de a obţine suportul publicului prin relaţii publice. 3. Informarea - Un prim pas foarte important este legitimarea participării. Dar prea frecvent se pune accentul pe un singur sens al direcţionării informaţiei. Nu există canal de suport. 4. Consultarea - Studii de atitudine, întâlnirii ale membrilor vecinătăţii şi consultarea publicului, dar un ritual care să asigure transparenţa. 5. Pacificarea - Cooptarea celor merituoşi în comitate. 6. Parteneriatul - Puterea redistribuită prin negociere între cetăţeni şi cei care deţin puterea. Responsabilităţile precum planificarea şi luarea-deciziei sunt împărţite. 7. Puterea delegată. Cetăţenii care deţin o majoritate clară a locurilor în comitete cu puteri delegate în vederea luării deciziilor. Publicul are acum puterea de a asigura 'darea de seamă' referitoare la program către ei. 8. Controlul Cetăţeanului - A putea sau nu să se descurce cu întreaga muncă de planificare, luare a deciziei şi administrare a unui program.

2. Iniţiere şi proces

Participarea nu se întâmplă pur şi simplu, este iniţiată. Cineva administrează un proces pe parcursul timpului şi le permite şi altora implicaţi să aibă un anumit control asupra a ceea ce se întâmplă. Procesul este descris pe parcursul a patru faze: Iniţiere-Pregătire-Participare- Continuare.

3. Control

Iniţiatorul este într-o poziţie puternică de a decide cât control se alocă şi pentru ce. Această decizie este echivalentă cu a lua o anumită poziţie pe scară - sau cu a adopta o anumită atitudine referitoare la nivelul participării.

4. Putere şi scop

Înţelegerea noţiunii de participare implică înţelegerea noţiunii de putere: abilitatea unor interese diferite de a realiza ceea ce îşi doresc. Puterea va depinde de cine deţine informaţia şi banii. Va depinde de asemenea de încrederea oamenilor şi de abilităţile lor. Multe organizaţii nu doresc să acorde oamenilor dreptul la participare deoarece le este teamă sa nu piardă controlul. Totuşi, sunt multe situaţii în care, atunci când munceşti împreună, se permite tuturor să realizeze mai mult decât atunci când ar fi lucrat pe cont propriu. Acestea sunt beneficiile participării.

5. Rolul facilitatorilor

Facilitatorii controlează mult din ceea ce se întâmplă. Este important ca ei să se gândească în mod constant la rolul pe care îl joacă.

6. Împuterniciţii / acţionarii şi comunitatea

Un împuternicit / acţionar este oricine care are un interes cu privire la ceea ce se întâmplă. Cine va fi afectat de un anumit proiect, cine controlează informaţia, abilităţile şi banii care sunt necesari, cine poate ajuta şi cine poate stingheri? Nu toţi cei care sunt afectaţi au acelaşi cuvânt de spus. Utilizaţi scara pentru a vă gândi cine are cea mai mare influenţă.

Comunitatea care participă depinde de proiect, după cum oameni diferiţi au interese diferite.

7. Parteneriat

Este folositor atunci când un număr de interese diferite se unesc formal sau informal pentru a realiza un anumit interes comun. Partenerii nu trebuie să fie egali în abilităţi, fonduri sau chiar încredere, ci ei trebuie să aibă încredere unul în celălalt şi să aibă împărtăşească unele angajamente / obligaţii. Clădirea încrederii şi a dăruirii cere timp.

8. Angajamentul

Angajamentul este cealaltă parte a indiferenţei / dezinteresului: oamenii angajaţi doresc să realizeze ceva, cei neinteresaţi, nu. Dar ce conduce la angajament? Nu spunând oamenilor " trebuie să-ţi pese", invitându-i la reuniuni publice sau bombardându-i cu broşuri lucioase. Oamenilor le pasă de ceea ce sunt interesaţi şi se angajează atunci când simt că pot realiza ceva. Lucrul care se vinde greu nu va obţine acelaşi nivel de implicare. Dacă oamenii sunt dezinteresaţi de propunerile tale, poate pur şi simplu să însemne că ei nu împart aceleaşi interese sau griji ca şi tine.

9. Deţinerea de idei

Este foarte probabil ca oamenii să se angajeze să ducă ceva la bun sfârşit dacă au un interes în acea idee sau pentru a da ocazia altora să spună " Ne-am gândit la asta ". În practică, asta înseamnă să organizezi seminarii de brainstorming (dezbateri de idei), să ajuţi oamenii să se gândească la aspectul practic al ideilor şi să negocieze cu alţii un rezultat acceptabil pentru cât mai mulţi oameni posibil. Indiferenţa este direct proporţională cu miza pe care oamenii o au în idei şi rezultate.

10.Încredere şi capacitate

Transpunerea ideilor în practică depinde de încrederea oamenilor şi de abilităţile lor. Multe procese participative implică explorarea unor tărâmuri necunoscute. Este nerealist să aştepţi ca indivizi sau grupuri mici să aibă dintr-o dată capacitatea de a lua decizii complexe şi de a se implica în proiecte majore. Ei au nevoie de instruire sau de oportunitatea de a învăţa formal şi informal, să-şi dezvolte încrederea şi să aibă încredere unul în altul.

Preluat din ghidul pentru o Participare efectivă - de David Wilcox: http://www.partnerships.org.uk/guide/index.htm

Înapoi la Evaluarea participativă şi cercetarea documentul de instruire al mobilizatorului. Vezi şi Obţinând stãpânirea / proprietatea comunitãţii

© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceptut de Lourdes Sada

––»«––

Ultima actualizare: 15.03.2011