Centru |
Traduceri:
Alte pagini:SociologieNotiţe CursModuleHarta site-uluiCuvinte cheieContactDocumente utileLink-uri utile |
ORAŞE ŞI URBANIZAREDirecţia schimbăriide către Phil Bartle, PhDtradus de Claudia MarinasNote de cursO componentă importantă a unui proces de o complexitate tot mai mareAvem tendinţa de a separa şi de a pune în antagonie ruralul şi urbanul, chiar până în punctul în care avem catedre de sociologie rurală în şcolile de agronomie, în timp ce sociologia urbană se predă în şcoli de arte şi ştiinţe. Adevărul este că, în mod paradoxal, zonele rurale şi urbane au nevoie unele de altele, sunt total dependente unele de altele, şi oraşele nu s-ar fi creat fără revoluţia agricolă. Ratăm o mare cantitate de întelegere a societăţii atunci când trecem cu vederea această interdependenţa complexă. De obicei consideram ca fiind primul oraş Mohenjo Daro, situat pe malurile râului Indus în Pakistanul de azi. Arheologii ar putea găsi un altul mai timpuriu dar pentru obiectivele prezente va fi suficient. Pentru ca unii oameni sa trăiască la oraş, alţii au trebuit să locuiasca la ţară şi să producă hrană. Pentru dimensiunea instituţională, am luat în considerare dezvoltarea organizărilor non-familiale. Aceasta a fost posibilă deoarece a existat un surplus de hrană. Un surplus agricol înseamna că un număr de oameni, neangajaţi direct în producerea hranei, pot fi hrăniţi prin efortul celor specializaţi în obţinerea hranei. Spre deosebire de cules şi vânătoare, care necesită suprafeţe mari pe care plantele trăiesc şi animalele se deplasează liber, horticultura foloseşte suprafeţe de teren mai mici pentru a produce cantităţi mai mari de hrană. Păstoritul este undeva la mijloc. Oraşele timpurii au avut nevoie de cel puţin o diviziune simplă a muncii: fermieri să crească surplusul, comercianţii să redistribuie roadele, artizani să producă bunuri non agricole, o aristocraţie să conducă, cu un lider regal ca CEO, cărturarii să ţină socoteala conturilor regale, şi o armată care să-i ţină pe ceilalţi aliniaţi. Astfel, atâta vreme cât au rămas specializate, bine organizate şi interdependente, oraşele s-au dezvoltat, au devenit districte, apoi regate şi imperii. Oraşele au crescut, de asemenea, în mărimea populaţiei de la câteva mii la momentul Mohenjo Daro, la mai multe milioane astăzi, cu megalopolişuri mari, cum ar fi coasta de nord-est a SUA, unde oraşele se extind şi cresc unele peste altele. Sistemele de distribuţie, o componenta esenţială a economiei lor sunt vaste şi complexe. Adăugaţi la toate acestea urbanizarea aşezărilor rurale, prin care acestea obţin servicii, cum ar fi electricitate, telecomunicaţii, Internet, şi interacţionează cu ceilalţi oriunde în lume, şi dezvoltă numeroase instituţii sociale şi valori, asociate iniţial numai cu oraşele. Reţelele sociale nu mai au graniţe geografice. Împreună cu urbanizarea apar sistematizarea urbană, modelele şi valorile sociale asociate vieţii citadine. Este mai mult decât anomia (dezorganizare) lui Durkheim, mai mult decât gesellschaft (societatea civilă) a lui Tönnies, şi mai mult decât alienarea lui Weber şi Marx. Pe parcursul zilei oricărui individ, ace(a)sta ar întâlni mai mulţi străini şi ar interacţiona cu alţi indivizi mai puţin în calitatea lor de personalităţi complete cât mai degrabă acţionând în ipostaze înguste generate de anumite roluri specifice. Întrebam dacă nu este un răspuns uman la acest progres care încearcă să facă viaţa mai personala în faţa urbanismului în creştere. Da, este; neo gemeinschaft.(noua comunitate) ––»«––Dacă folosiţi informaţiile de pe acest site, va rugăm citaţi autorul(ii) |
Pagina Principala |