Traduceri:
Alte pagini:Sociologie:
|
DIMENSIUNEA INSTITUŢIONALĂdeasemenea numită dimensiune socială sau de interacţiunede către Phil Bartle, PhDTraducere de Ramona Băltăreţu JacobNote de cursDimensiunea socială, interacţională sau instituţională a comunităţii este compusă din modul în care oamenii se comportă, interacţionează unii cu alţii, reacţionează, şi se aşteaptă să se comporte şi să interacţioneze unii cu alţii.Include instituţii cum ar fi căsătoria sau prietenia, roluri cum ar fi cel de mamă sau de poliţist, statut sau clasă şi alte modele de comportament uman. Vezi Comunitatea. Oricând un astfel de model este identificat şi recunoscuţi de cei implicaţi, poate fi numit o instituţie socială. Urmărind ceea ce spunea Weber, putem spune că trebuie să însemne ceva pentru cei implicaţi în aceste modele. La micro nivel, dimensiunea instituţională este compusă din modele de interacţiune ce pot fi recunoscute din cadrul grupurilor mici. Interacţiune înseamnă acţiune sau comportament în care ne angajăm în timp ce suntem conştienţi că sunt şi alţi oameni implicaţi. Stratificarea socială şi prin urmare clasa socială este o instituţie sau un set de instituţii sociale. Consultaţi Inegalitatea Aranjamentele de rudenie sunt instituţionale şi aparţin acestei dimensiuni. Putem specula faptul că originea familiei, unică pentru oameni, dintre toate primatele, îşi are rădăcinile în originea culturii şi în incestul tabu. Oricum, trebuie să fim atenţi, să observăm că familia, aşa cum o percepem noi, nu este universal valabile pentru toate culturile, deşi elementele sale de rudenie, căsătoria, actul sexual, naşterea şi trasarea descendenţei sunt universale. Birocraţia, şi ale organizaţii formale, sau organizaţii ce nu sunt bazate pe legături de rudenie, sunt instituţii. Weber a identificat cinci elemente ce contribuie la puterea birocraţiilor. Un secol mai târziu Bartle a identificat şaisprezece elemente ce pot fi folosite pentru a măsura forţa nu numai a birocraţiilor dar şi a tuturor organizaţiilor formale, a familiilor şi comunităţilor. Ca şi în situaţia altor dimensiuni, putem ajunge la o mai bună înţelegere a organizării sociale a societăţii noastre contemporane prin examinarea a câtorva din modurile în care a fost construită de-a lungul mileniului. Schimbările sociale tind să fie cumulative, şi multe elemente ale organizării sociale contemporane includ forme reziduale din perioada unor etape mult mai timpurii ale dezvoltării noastre. Dacă privim în urmă la o perioadă îndelungată de timp din istoria umană, cele două tipuri majore de instituţii pot fi numite organizaţii bazate pe rudenie şi organizaţii ce nu se bazează pe grade de rudenie. În societatea timpurie, şi chiar şi în zilele noastre în comunităţile cele mai simple de agricultori şi vânători, aproape toate organizaţiile sociale sunt bazate pe legături de rudenie. Privim aceste lucruri ca pe aranjamente pe care le facem şi care implică (1) naşterea şi extensia sa, descendenţa, (2) căsătoria şi normele aferente şi controlul sexului şi extensiile sale, afine, şi (3) aranjamentele bazate pe pseudo legături de rudenie, cum ar fi adopţia. Spunem “legături de rudenie” in loc “familie” pentru că familia nu este universală, derivă din cuvântul latin pentru sclavi domestici, şi există multe modalităţi de a construi organizaţii sociale bazate pe afinităţi, descendenţă şi adopţie. Cu cât societăţile devin mult mai complexe, până la un anumit prag, legăturile de rudenie pot creşte în complexitate pentru a satisface nevoile în creştere. Invenţia agriculturii a fost cea mai revoluţionară schimbare pe care societatea noastră a experiemntat-o. A produs un surplus agricol ce a permis unor membrii ai societăţii să facă alte lucruri în afară de cele ce implicau strict procurarea hranei. Acest lucru a dus la apariţia diviziunii timpurii a muncii ce a dus la apariţia oraşelor şi apoi a statelor. Cea mai simplă diviziune a muncii a fost aceea a aristocraţiei (condusă de un monarh), a iobagilor (producătorii de hrană), a negustorilor şi a artizanilor, scribilor (cei ce păstrau registrele) şi cadrele (militare şi poliţieneşti). Aceasta a fost originea primelor instituţii sociale ce nu se bazau pe grade de rudenie. Recrutarea scribilor şi cadrelor se făcea prin alte metode şi nu lua în calcul gradele de rudenie, şi s-a observat imediat că cea mai bună metodă de selecţie era cea pe baza meritelor (aptitudini şi motivaţie). Durkheim, unul dintre “Părinţii Sociologiei” şi-a pus întrebarea cu privire la “veriga” ce ţine împreună comunităţi şi societăţi. El a sugerat că societăţile simple, omogene (cum ar fi înaintaşii noştri agricultori sau vânători) erau ţinuţi împreună de “asemănare.” Similaritatea limbii, valorilor, organizării sociale, toate au contribuit la sentimentul de unitate. El a numit acest lucru “solidaritate mecanică”. În contrast, pentru societăţile moderne complexe, ca acelea pe care le avem în zilele noastre, ceea ce contribuie la menţinerea oamenilor împreună sunt tocmai diferenţele. Diviziunea muncii, atâta timp cât a contribuit la funcţionarea întregului, a rezultat în inter dependenţă. El a numit asta “solidaritate organică” după cuvântul “organ” ca şi celulele specializate ale unui animal viu, ale cărui organe au contribuit la dezvoltarea întregului animal. Consultaţi Durkheim. Tönnies a introdus cuvintele gemeinschaft (comunitate) şi gesellschaft (societate) din limba German. În traducere exactă, aceste cuvinte înseamnă doar comunitate şi societate, dar în zilele noastre în sociologie, în orice limbă, ele sunt folosite aproape ca şi adjective, făcând referire la gradul de grupurile calde, pufoase, faţă în faţă, acolo unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. (gemeinschaft) contra grupurilor reci, formale, structurate, în care oamenii au diferite roluri, şi se cunosc între ei mai degrabă pe baza rolurilor lor, decât ca şi persoane (gesellschaft). Consultaţi Caracteristicile Comunităţii. În discuţia despre Dimensiunea Politică, partidele politice şi parlamentul au fost ele însele ca neaparţinând acelei dimensiuni. Ele aparţin aici, Dimensiunii Instituţionale, , pentru că ele sunt instituţii. Desigur, toate instituţiile au în ele o dimensiune a puterii. În discuţia cu privire la Dimensiunea Percepţiei Mondiale, religiile nu au fost percepute ca aparţinând acelei dimensiuni. Ele aparţin, de asemenea, Dimensiunii Instituţionale pentru că sunt instituţii. De asemenea, toate instituţiile au ataşată o dimensiune a percepţiei mondiale. ––»«––Pentru orice text copiat de pe acest site, vă rugăm să faceţi o trimitere la următoare adresă: cec.vcn.bc.caAcest site este găzduit de către Reţeaua Comunitară din Vancouver (VCN).© Drepturi de autor 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
––»«–– |
Pagina Principală |