În partea stângă din diagrama celor şase dimensiuni vedem că cea mai mare parte a timpului şi spaţiului (dacă nu în întregime) sunt împărţite în două categorii, sacru şi profan.

Pe măsură ce ne mişcăm spre partea dreaptă a diagramei, observăm mai mult spaţiu şi timp seculare, adică nici sacre nici profane.

La fel ca în cazul schimbărilor altor dimensiuni, schimbarea credinţei tinde să fie cumulativă (să adauge noul la vechi) mai degrabă decât revoluţionară (înlocuirea totală a vechiului cu noul).

Acest fapt, la rândul lui, contribuie la o altă generalizare, aceea că schimbările sociale şi culturale tind să aibă loc de la mai simplu la mai complex.

Deşi creştinismul modern nu include ideea reîncarnării sau a vieţii de după moarte (până la o nouă venire a lui Hristos), mulţi oameni continuă să susţină că sunt în legătură cu rudele lor decedate, şi mulţi spiritişti susţin că pot vorbi cu duhuri.

Multe filme de la Hollywood, miturile noastre moderne, construiesc pe ideea oamenilor decedaţi care pot comunica cu cei vii, iar aceste mituri moderne (filmele) dezvăluie o credinţă fundamentală în societatea occidentală în existenţa strămoşilor şi a duhurilor.

Cuvântul "Easter" ("Paşte"), care este legat de cuvintele "oestrous" şi "oyster" ("stridie"), desemnează un obicei de primăvară al fertilităţii în Europa de Est.

Ouăle au fost folosite în multe culturi ale lumii în obiceiuri legate de fertilitate.  De exemplu, când o fată Akan are prima menstruaţie, mama ei îi dăruieşte un ou (copiilor le este interzis să mănânce ouă).

Azi avem tendinţa să asociem brazii de Crăciun cu sărbătoarea creştină a Naşterii lui Hristos, şi ouăle de Paşte cu sărbătoarea Creştină a Învierii lui Hristos.

Aducerea unui copac peren în casă la solstiţiul de iarnă, în cea mai scurtă zi a anului, 21 decembrie, şi aşezarea unor lumânări pe el (pentru a încuraja reîntoarcerea soarelui), precum şi agăţarea unor fructe în acest copac (pentru a face ca pământul să fie din nou fertil) este în nordul Europei un obicei precreştin legat de reînvierea anuală.

Martin Luther se bucură de reputaţia de a-l fi adus în practicile creştine dar nu el a inventat acest obicei.

Spre deosebire de foioase, coniferele au fost folosite pentru că ele rămâneau "vii" (verzi) în timpul iernii.

Vedeţi eseul meu despre ciclul de 42 de zile creat prin fuzionarea săptămânii semitice de şapte zile cu săptămâna de şase zile din Africa de mai demult. "Forty Days; The Akan Calendar." ("Patruzeci de zile; calendarul Akan") Africa: Journal of the International African Institute, Volumul 48,  Numărul 1  Ianuarie 1978,  pp 80-4, reprodus pe website-ul meu.

În religia precreştină Akan, fiecare persoană (şi fiecare zeu) era numită după ziua din săptămână în care s-a născut şi îşi sărbătorea această zi din săptămână ca pe un Sabat personal.

Onyame, Zeul Suprem, se spune că era născut într-o sâmbătă.  Kwame Nkrumah, primul preşedinte al Ghanei, şi-a schimbat numele mic din Kofi Nwieh în Kwame, după ce a făcut cercetări şi a descoperit că mulţi lideri din istorie, inclusiv Hitler, Napoleon şi Alexandru au fost născuţi într-o zi de sâmbătă, ziua puterii.

Deoarece copii primesc nume în funcţie de ziua din săptămână în care s-au născut, şi deoarece nu se înregistrează anul naşterii, li se spune copiilor să-şi atingă urechea stângă cu mâna dreaptă pe deasupra capului.  Dacă nu pot s-o facă, sunt consideraţi prea tineri pentru a începe şcoala, şi dacă pot să o facă atunci sunt consideraţi destul de mari pentru a merge la şcoală.