Povestea în sine, ca metaforă, poate fi ficţiune, dar adevărul care stă la baza poveştii reprezintă adevăratul mesaj.

După ce l-a studiat pe Alvin Boyd Kuhn, Harpur demonstrează că fiecare poveste din Biblie era cunoscută încă din religia egipteană timpurie, datată cu 3000 de ani în urmă.

Una din temele preferate în multe religii pre-creştine era conceptul de naştere imaculată (identificarea divinităţii). Lumea nu era pregătită să spună că era vorba de nişte adolescente dezorientate, cum am spune azi, ci trebuiau să fie mamele unor zei. Deviki era mama virgină a lui Krishna. Celestine era mama virgină a lui Zunis cel crucificat. Chimalman era mama virgină a lui Quexalcote.  Mavence era mama virgină a lui Hesus. Mithra a fost născut de o virgină în data de 25 decembrie şi se sărbătorea în fiecare an în Europa de nord la Yule; veneau şi păstori şi magi cu daruri -- secole î. Hr.  Ca şi Mithra, şi Attis, Frey, Thor, Oseis, Tammuz, Cernunnos şi mulţi alţii erau născuţi pe 25 decembrie.

Căutaţi Kuhn pe Google şi veţi găsi multe eseuri acide despre el ale talibanilor creştini (adică ale literaliştilor fanatici). Argumentele lor sunt ad hominum (la persoană) mai degrabă decât combaterea logică a ideilor sale.

Continuând, el susţine că nu a existat, istoric, un Iisus Hristos (Iisus fiind cuvântul grec pentru Iosua, care nu a apărut decât prin 400 e.n.), dar învăţătorii mesajului adevărat al creştinismului (iubire, iertare, toleranţă, creştere spirituală) vroiau să spună povestea lui Iisus ca o parabolă pentru predarea acestui adevăr, nu pentru ca să ne gândim la el ca la o existenţă în istorie.

Consemnările romane ale timpului, care erau foarte detaliate şi includeau cazuri şi pedepse juridice, nu pomenesc despre ceea ce ar fi fost cel mai mare eveniment juridic al momentului, execuţia de stat a cuiva acuzat de a fi "Regele iudeilor".

În studiul sociologiei există o paralelă interesantă, utilizarea ficţiunii pentru a comunica un adevăr.  Primul meu profesor de sociologie, răposatul Stanford Lyman, ne-a spus că uneori ficţiunea poate fi folosită pentru a descrie şi pentru a explica o comunitate mai bine decât ar putea-o face toate rapoartele formale şi ştiinţifice.  Ca exemplu, ne-a cerut să citim lucrarea de ficţiune Hawaii, de James Mitchener.

Pentru că în ficţiune putea face lucruri care nu puteau fi făcute într-un raport sociologic, Mitchener a putut descrie şi explica multe elemente ale societăţii din Hawaii care nu au putut fi atinse în scrierile ştiinţifice.

O lucrare de ficţiune mai recentă este Lamb, The Gospel According to Biff, Christ’s Childhood Pal (Mielul, Evanghelia după Biff, prietenul din copilărie al lui Hristos), de Christopher Moore, 2002.

În această operă sunt descrişi cei treizeci şi trei de ani din viaţa lui Hristos care lipsesc din Biblie.  Ea povesteşte despre Iosua (Iisus) şi naratorul poveştii (Biff) care călătoresc în Asia şi vin în contact cu diferite religii, hinduism, budism, taoism şi confucianism.

Povestea se referă la multe dintre valorile propovăduite de Iosua ca fiind propagate din religiile non-solomonice din Asia.

Fiind o poveste încântătoare în sine, a devenit evident mai târziu că Moore s-a documentat riguros în perioada de pregătire pentru scrierea ei.

De exemplu, adesea a cercetat Evanghelia după Toma, care a fost scoasă din Biblie de episcopii romani din secolul al patrulea pentru că puterea lor patriarhală ar fi fost diminuată dacă ideile din această Evanghelie ar fi fost răspândite.