Centru |
Traduceri:
Alte pagini:SociologieNotiţe CursModuleHarta site-uluiCuvinte cheieContactDocumente utileLink-uri utile |
EVOLUÂND DE LA CULT LA RELIGIESupravieţuire şi dezvoltarede către Phil Bartle, PhDtradus de Claudia MarinasNote de cursFiecare religie începe de la a fi un cult dar nu orice cult devine religie.O religie este o organizare socială, şi sociologia religiei se ocupă de organizarea sa socială şi nu de credinţele sau ritualurile membrilor săi, decât în măsura în care acestea demonstrează variabile sociale, sau au relaţii funcţionale sau cauzale. Un cult este mic, şi are atât credinţe cât şi practici percepute ca deviante de către societate în ansamblu. De aceea pentru a supravieţui, trebuie să aibă o organizare socială proiectată luând în considerare acest aspect. Leadershipul se bazează de obicei pe carisma şi puterea carismei, este cea care o ţine unită în faţa unui val de ostilitate generală. Ne întrebăm cum devine religie. Trebuie să-şi schimbe organizarea socială pentru a integra schimbările trecerii de la cult la religie. Ca religie, nu va mai fi percepută ca deviaţie ci ca organizare socială omogenă. Carisma nu se bazează pe succesiune de catifea şi paşnică. Leadershipul trebuie sa fie angajat raţional şi birocratic, mai degrabă prin reguli de succesiune decât prin farmecul personal al indivizilor. Creşterea numărului de adepţi este o trăsătură a dezvoltării dar doar aceasta nu indică în mod necesar schimbări în organizarea socială. Credinţele şi practicile tind să fie foarte stricte şi rigide din punct de vedere dogmatic pentru a supravieţui ca un cult dar, pentru a creşte numărul adepţilor, credinţele şi practicile trebuie să devină mai flexibile şi mai tolerante. Cerinţele de aderare trebuie relaxate. Conducători carismatici vor produce doar culte noi şi nu vor ajuta la devenirea lor ca religie. Organizarea socială tinde să fie mai degrabă gemeinschaft (comunitate) (cf. Tönnies) când este un cult, şi personalităţile conducătorilor sunt foarte importante, dar pe măsură ce evoluează către religie, trebuie să se pună mai mare accent pe regulile şi legile organizaţionale, adică mai degrabă pe gesellschaft (instituţionalizare) în organizarea socială. Solidaritatea (cf. Durkheim) organizaţiei poate fi mecanică în stadiul de cult, dar trebuie să conveargă către solidaritatea organică în procesul de transformare. În cadrul religiilor, unii lideri pot fi foarte populari, dar popularitatea nu este tot una cu carisma. Dalai Lama, Ayatollahul Ruholla Khomeini şi arhiepiscopul Desmond Tutu sunt sau au fost bine cunoscuţi, dar popularitatea lor nu le defineşte şi nici nu le structurează religia, în vreme ce un lider carismatic defineşte un cult. Este important să definim cum au contribuit aceste trăsături sociale la transformare. Creştinismul a fost un cult vreme de câteva secole după Isus (Jesus) dacă a existat acest personaj istoric. Paul, cel de pe drumul către Damasc a fost un lider carismatic. Creştinii din catacombele Romei au fost membrii de cult. Liderul politic al Imperiului Roman i-a ajutat pe creştini să se transforme, prin simplul fapt că era atât de puternic în toată societatea. Sitharta a fost, şi a creat cultul, dar pentru ca o religie să supravieţuiască, a trebuit să-şi dezvolte mecanisme de succesiune a conducătorilor. ––»«––Dacă folosiţi informaţiile de pe acest site, vă rugăm citaţi autorul(ii) |
Pagina Principală |