Traduceri:
Alte pagini:Sociologie:
|
DEVIEREA COMPORTAMENTALĂde către Phil Bartle, PhDtradus de Ioana CioboteaMaterial de formareCe este devierea comportamentală?Cuvântul "deviere" îşi are rădăcina din "deviat", care înseamnă abătut de la direcţia bună. În sociologie, ne preocupă atât ceea ce menţine oamenii pe direcţia justă, cât şi ceea ce îi face să se abată de la aceasta. O deviere comprotamentală reprezintă o violare a unei norme sociale. Întrebarea care se pune este atât "De ce avem şi observăm normele sociale?", cât şi "De ce le violăm?" Care este diferenţa între deviere şi infracţiune? Ambele reprezintă o violare a normelor sociale. O infracţiune are o caracteristică adiţională, şi anume încălcarea legii, facând-o astfel să devină un delict. Nu orice lucru ilegal este o infracţiune; o amendă de parcare nu este infracţiune; a conduce sub influenţa alcoolului este. FORŢE PENTRU A NE MENŢINE ÎN NORMELE SOCIALE: Pentru început, să luăm în cosiderare controlul. Organizare socială înseamnă că oamenii se comportă după tipare predictibille, eventual cu unele variaţii, dar încadrându-se în anumite limite. Întrebarea pe care o pune sociologia este cum sunt oamenii menţinuţi în interiorul acestor graniţe? Când oamenii văd indivizi care se comportă în afara normelor, în ambele sensuri (matematic şi sociologic), ei au tendinţa de a se comporta astfel încât purtarea să le reflecte modul de judecată, şi de asemenea au tendinţa de a face lucruri care să îi afecteze pe cei care ies în afara normelor. O modalitate este aceea de a exclude aceşti indivizi de la interacţiunile sociale. Îi pedepsesc. Acest comportament poate ajunge până la bigotism, şi poate include retragerea drepturilor indivizilor respectivi. O altă reacţie este aceea de a încerca să-i determine pe indivizii care ies din normă să revină înapoi, schimbându-şi comportamentul astfel încât să corespundă normelor comunităţii. Comportamentul celorlalţi poate fi o forţă care să ne oblige să nu depăşim limitele admise. Reacţia lor la acţiunile noastre poate fi reprezentată de sancţiuni pozitive sau negative, recompense sau pedepse. Morcovul şi băţul. Dacă acţionăm în limitele dorite de ei, suntem recompensaţi, iar dacă ne abatem, suntem pedepsiţi. Deoarece socializăm în modul în care am fost invaţaţi de mici, presupunerile despre ceea ce gândesc ceilalţi ne afectează modul în care acţionăm. Aceste sancţiuni, pozitive şi negative, pot avea efect asupra noastră nu datorită felului în care ar reacţiona ceilalţi, ci numai datorită presupunerilor noastre asupra felului în care ar putea reacţiona. Diferenţa între devierea comportamentală şi infracţiune este aceea ca infracţiunea este o deviere comportamentală socială interzisă de lege, cei care încalcă tabu-ul fiind pedepsiţi de către stat. Practic, este diferenţa dintre comunitate şi societate. Nu toate legile sunt drepte sau având la bază voinţa consensuală a intregii populaţii, şi unele acţiuni care pot fi ilegale din punct de vedere oficial pot fi însă acceptate în normele comune. Unele legi nu sunt eliminate mult timp după ce şi-au pierdut utilitatea. În Vancouver, exista încă o lege conform căreia caii au prioritate în faţa vehiculelor motorizate şi a pietonilor. Pedeapsa este reacţia legală uzuală, dar pedeapsa nu este un mod de a pune capăt infracţiunii, chiar dacă responsabilul a fost pedepsit. Vezi Sentinţa de condamnare. CINE ESTE UN INDIVID DEVIAT COMPORTAMENTAL? După ce m-am iniţiat în sociologie, am urmat un curs despre devierea comportamentală. Vroiam să aflu ce este un individ deviat comportamental, cum ajunge acolo, şi ce face societatea în legătură cu asta. Am fost surprins să descopăr că nu era atât de important ce anume este un individ deviat comportamental, cât mai ales cine este împuternicit să declare pe cineva ca având o deviere comportamentală. Ce constituie o deviere comportamentală, unde se trasează graniţa dintre normal şi anormal, diferă de la o cultură la alta, şi în consecinţă de la o comunitate la alta. Judecarea graniţelor aparţine valorilor de judecată. Dacă toţi membrii unei comunităţi au exact aceeaşi noţiune despre ce constituie sau nu o deviere comportamentală, atunci procesul de etichetare poate fi simplu. Nu există păreri diferite. Dar foarte rar se găsesc chiar şi două persoane într-o comunitate care să aibă exact acelaşi set de valori, ca să nu mai vorbim de toţi membrii unei comunităţi. Atunci când există opinii diferite asupra deciziei de a stabili care este graniţa, comunitatea poate recunoaşte autoritatea unei unice persoane sau a unei categorii de persoane care să fie împuternicite să ia deciziile. Cel care ia aceste decizii deţine puterea. Unul din mecanismele de identificare a unui individ ca având o deviere comportamentală este medicalizarea termenului de deviere comportamentală. Aceasta reprezintă o manipulare mentală care sugerează că motivul comportamentului excentric este de natură patologică, sau cel puţin se datorează unei stări precare de sănătate. Conferă situaţiei de origine biologică, şi este o abordare foarte comună în zilele noastre să se atribuie explicaţii biologice condiţiilor sau situaţiilor sociale. Medicalizarea devierii comportamentale este adesea un mecanism care confera persoanelor cu pregătire medicală puterea de a identifica un individ deviat comportamental, atribuindu-i o "cauză" biologică. Cine deţine controlul şi cum se manifestă acesta? Cine este un individ deviat comportamental? Ce este un individ deviat comportamental? Acestea sunt întrebările cheie. Un element de diferenţiere a felurilor şi gradelor de încălcare a normelor este reprezentat de diferenţa dintre excentricitate inofensiva versus infracţiune periculoasă. Reacţia socială se încadrează într-o gamă foarte largă, corespunzând nenumăratelor posibilităţi ce se întind între aceste două extreme. SCHIMBAREA SOCIALĂ ŞI INOVAŢIA VĂZUTE CA DEVIERE COMPORTAMENTALĂ Un alt aspect al devierii comportamentale este rolul pe care îl deţine în schimbările sociale. Urbanizarea în sine este o schimbare socială, iar comunităţile urbane tind să se schimbe mai rapid decât cele rurale. Cu toate acestea, schimbarea socială poate fi pusă sub chestiune; prin definiţie, oricine iniţiază pentru prima dată ceva, comite o deviere de la normă. Invenţiile, descoperirile şi inovaţiile sunt toate deviaţii sociale la început, până când devin acceptate ca norme sociale. Exemplul clasic pe care îl învăţăm în şcoală este Galileo, care a fost declarat eretic de către Biserica Catolică deoarece a declarat că Pământul nu este centrul universului, ci se învârte în jurul soarelui. După cum s-a menţionat în Note despre religie, conceptul de nimic văzut ca o entitate pozitivă şi ca un scop a fost considerat eretic de către liderii bisericii în Evul Mediu. Arabii au adus din India conceptul de zero împreună cu sistemul lor numeral. Primii europeni care l-au folosit au fost consideraţi de către propriile comunităţi ca fiind deviaţi comportamental, eretici şi infractori. În societăţile urbane industriale şi postindustriale, apreciem schimbările sociale şi invenţiile, atunci când ele sunt folositoare. Astfel, preţuim creativitatea mai mult decât societăţile rurale. O creativitate sporită determină o deviere mai mare de la normă, şi o schimbare socială mai rapidă. Produce o mai mare varietate de valori, care în schimb atrag după sine mai multe acuzaţii de deviere de la normă, şi un conflict cultural mai intens între diferitele subculturi ale comunităţii. Din mai multe motive, oraşele deţin procentual mai mulţi indivizi deviaţi comportamental decât satele sau ariile rurale. În ansamblu, preocuparea sociologică asupra devierii comportamentale nu este o chestiune de definiţie, ci e una de putere. ──»«──Pentru orice text copiat de pe acest site, vă rugăm să faceţi o trimitere la următoare adresă: cec.vcn.bc.ca/cmp/
Acest site este găzduit de Community Development Society (Organizaţia de Dezvoltare Comunitară)
(CDS) |
Pagina Principală |