Traduceri:
Alte pagini:Sociologie:
|
PROMOVARE SOCIALĂNote slabe; copii de trecerede către Phil Bartle, PhDtradus de Sandra LifshitzMateriale de pregătireCare sînt avantajele sau beneficile aduse societăţii prin practicarea promovării sociale?Promovare socială este terminologia folosită ca să descrie obiceiul de a trece un elev dintr-o clasă sau nivel, în următorul, cînd copilul nu a completat toate cerinţele ca să se califice pentru promovarea respectivă. Obiceiul este justificat zicînd că altfel s-ar putea vătăma psihicul copilul. Dezamăgirea aceasta ar putea contribui la scăderea respectului de sine sau a siguranţei de sine a elevului. Este în continuare justificată de noţiunea că este responsibilitatea şcolii să asigure că elevii sînt fericiţi şi au mult respect pentru ei însuşi. Se poate pune întrebarea dacă promovarea socială previne diminuarea respectului de sine. Dacă elevul promovat social descoperă că a fost promovat fără să fi împlinit cerinţele, şi asta, poate în aceeaşi măsură să contribuie la diminuarea respectului de sine. Asta duce şi la unele persoane obţinînd acreditare fără să aibă calificarea pe care o implică acreditarea. În general, şi peste tot în societate, dacă distribuirea de posturi şi privilegii depinde de aceste certificari, îi pune pe indivizii necalificaţi în situaţii în care se presupune că sînt calificaţi. Societatea noastra industrială urbană şi post-industrială depinde de acreditare, şi în consecinţă forţa ei este redusă. Şoferii care plătesc pentru permis cînd nu pot să treacă examenul de condus, doctorii, piloţii şi persoanele în ocupaţii de viaţă-sau-moarte, obţin posturile datorită certificatelor lor. Dacă le-ar fi obţinut fără să ăibă calificarea necesară, asta ar putea împiedica funcţionarea societăţii. Întrebarea de ce un instructor la nivel de colegiu sau universitate ar "promova social" un student scoate conceptul din manual (unde implică ceva ce se face la nivel de şcoală publică) şi întreabă dacă se poate aplica la acordatul de note elevilor de Colegiu. În consecinţă, ar însemna să acorde note de trecere în loc de picat, sau o notă mare în loc de o notă mică pentru că asta l-ar face pe student să se simtă mai bine. Părerea me este că acordînd o notă mai mare decît merită studentul nu oferă nici un beneficiu social, sau oferă beneficii negative (costuri) societăţii. Ar permite persoanelor necalificate să obţină certificate (sau admitere la o universitate). Instructorii sînt de multe ori abordaţi de studenţi care se plîng de note, pentru că sînt supăraţi, sau pentru că au nevoie de o notă mai mare ca să fie primiţi la universitate. Mărind notele lor din acest motiv, în loc datorită succeselor lor academice, duce la scăderea standardelor la colegiu şi contribuie la faptul că mai multă lume are certificate care nu reflectă abilităţile sau realizările lor. În afară de acordatul de note mari ca să-i facă să se simtă mai bine, dacă un instructor dă note mai ca să întoarcă o favoare de orice fel, asta este mai mult decît promovare socială. Este corupţie (mituire) chiar dacă ceea ce se oferă este sexual sau financiar sau altceva. Am lucrat în multe ţări unde asta se practică în mod obişnuit şi nu o este o deviere ocazională, dar asta nu a schimbat părerea mea că nu oferă nici un beneficiu social, în schimb generează costuri sociale. ––»«––Pentru orice text copiat de pe acest site, vă rugăm să faceţi o trimitere la următoare adresă: cec.vcn.bc.caAcest site este găzduit de către Reţeaua Comunitară din Vancouver (VCN).© Drepturi de autor 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
––»«–– |
Pagina Principală |