Traduções:

Outros Páginas:
Palavras Chave
Módulos

Sociologia:
Página principal
Leituras curtas
Discussão
Introdução ao módulo

Úteis:
Mapa Do Site
Contato
Documentos Úteis
Links Úteis

DIMENSIUNEA ECONOMICĂ

de către Phil Bartle, PhD

Traducere de Ramona Băltăreţu Jacob

Material de instruire

Ca şi celelalte cinci dimensiuni culturale, şi ca şi dimensiunile matematice de lungime, lăţime şi adâncime, dimensiunea economică a culturii şi societăţii este o teorie logică.

Acest lucru se găseşte mai degrabă în minţile noastre decât în societate sau în obiectul ce este observa.

Prin urmare, indiferent de mărimea sa, o instituţie socială are o dimensiune economică, aşa cum orice creion are lungime, indiferent de cât de lung sau scurt este.

Dacă dimensiunea este zero, atunci întregul obiect (inclusiv toate celelalte dimensiuni) nu se află acolo.

Pentru a înţelege dimensiunea economică, ne întoarcem la bazele economiei.

Cu toate că în zilele noastre termenul "economie", folosit pe stradă sau în ziare implică de obicei o economie de piaţă, dimensiunea sociologică este mult mai cuprinzătoare.

Cu alte cuvinte, reprezintă distribuţia bunăstării.

Bunăstarea este reprezentată de orice are valoare. –– bunuri sau servicii. De fapt, serviciile pe care însuşi bunurile le asigură le fac valoroase.

Bunăstarea este de asemenea unul dintre cele şaisprezece elemente ale puterii ale familiilor, organizaţiilor şi comunităţilor.

Două elemente contribuie la valoarea economică: este (a) relativ folositoare şi (b) relativ insuficientă.  Dacă este mai de folos, creşte valoarea.  Dacă este mai rară, scade valoarea.

Aerul, de exemplu, este foarte folositor pentru noi, creaturi ce respirăm.  De obicei, ne gândim la aer ca la ceva gratuit.  Asta pentru că aerul nu e este relativ rar întâlnit.  Se găseşte peste tot în jurul nostru.

Dacă îmi pun braţele în jurul gâtului tău şi ameninţ să-ţi întrerup alimentarea cu oxigen, vei observa că valoarea acelui aer a crescut.

ntreabă pe orice scafandru dacă aerul bun de respirat, atunci când se află îmbuteliat, sub apă,   este valoros; şi vei primi răspuns.

În schimb, sunt câteva minerale şi alte elemente pe lista chimiştilor care sunt foarte rare.  Dar din moment ce se pare că nu au nici o întrebuinţare, rămân tot la valoare mică.

Pentru a fi valoros, un bun sau serviciu trebuie să fie atât rar cât şi folositor.

Ca şi dimensiune, există o dimensiune economică începând cu cea mai mică unitate socială, interacţiunea din cadrul unei diade (doi oameni), şi până la unitatea socială formată dintr-o ţară întreagă.

În conversaţiile de zi cu zi şi în ziare, dimensiunea economică se presupune a se rezuma la bani.

Oricum, banii nu reprezintă bunăstare.

Bani sunt măsura bunăstării, un mod de a stoca bunăstarea, şi un mod de a schimba sau distribui bunăstarea.

Dacă iei două piese ale aceleiaşi monezi, să spunem o bancnotă de cinci dolari şi o bancnotă de o sută de dolari, nu este nici o diferenţă între valoarea lor intrinsecă.

Fiecare dintre ele poate fi folosită, de exemplu, pentru a pune în ea tutun si a o rula pe post de ţigară, sau poate fi folosită pentru a vă şterge cu ea la fund în toaleta unui bufet în care conducerea a neglijat să aprovizioneze cu suluri de hârtie igienică.

Este credinţa noastră şi sistemul de convingeri (cultura noastră) ce face ca o bancnotă de o sută de dolari să valoreze de cinci ori cât o bancnotă de cinci dolari.

Dacă ne uităm la societăţile simple, în special la acelea a căror tehnologie se bazează pe recoltarea producţiei şi vânătoare, vom avea o idee asupra distribuţiei non monetare a bunăstării.

De pildă, observăm că dacă cineva vine acasă cu fructe de pădure pe care le-a cules sau cu un animal pe care l-a vânat, cel mai probabil le va distribui membrilor familiei şi poate chiar va da şi la vecini.

Nici un ban nu schimbă mâinile.

De obicei nu există aşteptări cu privire la schimb sau răsplată imediată. Odată cu oferirea unui cadou, pot fi implicate nişte obligaţii nemenţionate, sau distribuirea poate fi bazată pur şi simplu pe obligaţii de familie.

Apoi privim către propria noastră societate complexă (ex. cu preponderenţă Canadiană). Când banii şi principiile de schimb ale pieţei sau distribuţiei au fost adăugate la cultura noastră, nu s-au pierdut principiile timpurii de distribuţie.

Încă oferim cadouri cu ocazia zilelor de naştere, şi unele festivaluri anuale, cum ar fi Crăciunul sau Diwali (o sărbătoare hindusă).

Un copil poate încă fi hrănit de către părinţii săi fără a trebui să plătească bani gheaţă sau să utilizeze o carte de credit.

Cadourile şi obligaţiile de familie, ca principii ale distribuţiei economice, sunt instituţii ce îşi au rădăcinile departe în istorie, înainte să fie creaţi bani şi pieţele.

Când cineva deschide o pungă ce conţine masa de prânz şi îţi oferă o prăjitură sau o bucată de sandvici din ea, nu trebuie să îţi asumi nici o obligaţie, deşi actul în sine poate fi perceput ca o confirmare a prieteniei.

Când conferenţiarul îţi explică plicticos subiectul cel mai la îndemână, este distribuită bunăstarea. Deşi plăteşti taxe şcolare, ele pot acoperi numai a şaptea parte din cheltuielile necesare aducerii conferenţiarului în faţa ta.

Guvernul şi donaţiile private asigură celelalte şase şeptimi. În sala de conferinţe nu este solicitată plata imediată a unei sume de bani gheaţă pentru această bunăstare sub formă de cunoaştere, informaţie sau înţelepciune ce este distribuită.

Munca depusă întreţinerii unei gospodării, alergătura, spălarea vaselor, aranjarea paturilor, pregătirea mâncării, ştergerea copilului la nas, toate acestea constituie bunăstare.

Odată cu apariţia şi dezvoltarea economiei de piaţă, toate aceste au fost lăsate în urmă un fel de încetinire culturală, cum au fost numite ca rămăşiţe ale societăţilor de dinaintea apariţiei pieţei.  Acestea nu au dispărut.

Din moment ce sunt forme de muncă adesea lăsate pe seama femeilor (treburi de femeie), asemenea munci tind să nu fie apreciate la adevărata lor valoare.   Odată cu cele două valuri ale mişcării feministe, acest lucru a devenit o problemă importantă datorită idealului de a primi plată egală pentru volum de muncă egal cu al bărbaţilor, şi de aici dilema găsirii de soluţii in scopul alocării de plăţi corecte pentru munca ce este efectuată în gospodărie. 

În zilele noastre putem avea o mai bună percepţie a dimensiunii economice a societăţii contemporane uitându-ne la ordinea în care noi forme au fost adăugate la cea veche.

Primul mare pas a fost făcut odată cu revoluţia agricolă, şi crearea surplusului agricol. 

Acest lucru a dus la ridicarea oraşelor şi oraşelor state, acolo unde surplusul de hrană era consumat de aristocraţi, negustori, forţele militare şi poliţieneşti, şi scribi ce ţineau evidenţa.

Acest lucru a constituit realocarea bunăstării de către stat, şi a dus la inventarea limbii scrise şi a numerelor.

Nu este nici o coincidenţă faptul că, după numai câteva mii de ani, în engleza modernă, cuvântul “cont” înseamnă două lucruri, un raport narativ şi o declaraţie financiară.

deşi banii sunt folosiţi pentru salarii şi alte cheltuieli, plata pentru forţa poliţienească este o formă modernă a realocării statale.

Guvernul, municipal, provincial sau federal, colectează taxe de la contribuabili, şi îi cheltuie pentru menţinerea unei forţe poliţieneşti pentru a proteja proprietatea. 

O ocupaţie asemănătoare, jecmănirea violentă practicată de către criminali organizaţi ("mafia"), ce sunt de obicei pe statul de plată pentru prestarea de servicii, caz în care patronul de magazin este protejat (de însăşi mafia) în urma plătirii unei taxe de protecţie.  Contrastează cu departamentul de poliţie numai prin faptul că nu reprezintă realocarea statală a bunăstării. 

Un sistem de sănătate este o realocare statală modernă în sensul că banii proveniţi din taxele plătite de contribuabili sunt folosite pentru a acoperi costurile, dar este parte din economia de piaţă în sensul că este invocată "taxa pentru serviciul oferit" pentru a acoperi costurile.

Trocul nu a fost foarte important în dezvoltarea sistemelor economice.

Problema constă în faptul că schimbul direct, fără bani, limitează opţiunile disponibile pentru comercianţi. 

Chiar şi schemele moderne ale persoanelor ce îşi comercializează serviciile sau produsele, pentru a evita să plătească taxe, ce au apelat adesea la un sistem de calcul pentru a simula banii, aşa numiţii "bani verzi," ce permit oamenilor să asigure bunurile sau serviciile pe care le pot oferi, dar în acelaşi timp să cumpere bunurile sau serviciile pe care şi le doresc. 

Zeciuiala practicată de biserică este o formă moderată de redistribuire de către stat, atunci când este forţată oferirea unui “cadou” în scop caritabil, către biserică şi aceasta poate apoi cheltui banii în conformitate cu propriile sale priorităţi, decât după bunul plac al celor ce au dat zeciuială. 

Ideologia comunistă susţine un sistem de redistribuire de către stat în, "De la fiecare în funcţie de posibilităţi; către fiecare după nevoi."  Acest lucru a fost practicat numai în adunările simple şi în comunităţile de vânători, şi ar fi extrem de dificil de executat în societăţile moderne.

Societăţile devenind tot mai complexe, diviziunea muncii extinzându-se cu mult dincolo de jumătatea de duzină de funcţii importante necesare în timpul oraşelor şi statelor timpurii s, inventarea banilor a fost inevitabilă.

Primii bani au fost un bun, relativ durabil, ce probabil că a avut o valoare intrinsecă, cum ar fi vacile.

Mai târziu a devenit evident că banii îşi servesc scopul (pentru a stoca, măsura sau schimba bunăstare), cea mai mare parte a lor a fost compusă din ceva ce nu putea fi utilizat pentru nimic altceva. 

Aurul, de exemplu, a fost scos din sistemul monetar.

Un alt concept descoperit de către ştiinţele sociale dacă este să ne uităm la alte societăţi, şi după ce l-am descoperit să-l aplicăm în societatea noastră, este acela al "Sferelor de schimb."

În multe societăţi ce se ocupau cu creşterea vitelor, de exemplu, nevestele puteau fi “cumpărate” în schimbul câtorva vaci, dar nu puteau fi schimbate pentru lucruri cum ar fi hrană sau unelte. 

Uitându-ne înapoi la propria noastră societate, putem vedea că sexul şi afecţiunea sunt oferite de soţi, şi nu se aşteaptă să ceară plată.

Dacă sunt vândute pe piaţă, atunci este invocat un alt set de valori, şi profesia se numeşte prostituţie sau, cel mai adesea întâlnit, este folosit un epitet sau o înjurătură.

La fel şi în cazul copiilor.  Îi vrem.  Îi vedem ca pe ceva de preţ.  Sunt relativ rari şi folositori.  Dar să-i cumperi sau să-i vinzi este un lucru imoral şi ilegal. 

Copiii şi sexul sunt acele două zone din societatea noastră modernă în care există sfere de schimb, şi trecerea dintr-o sferă în alta nu este considerată etică.

În timp ce principiile economice de bază sunt asemănătoare, Sociologia şi Ştiinţele Economice văd economia în feluri diferite.

© Drepturi de autor 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceput de Lourdes Sada
CSS: Ana Maria Mădălina Panait

––»«––

Ultima actualizare: 2011.08.26