Pagina principală
 Măsurarea





Traduceri:

Català
English
Español
Filipino/Tagalog
Français
Ελληνικά / Elliniká
Italiano
Português
Română

                                        

Alte pagini:

Module

Harta site-ului

Cuvinte cheie

Contact

Document utile

Link-uri utile

Conţinut:

Conţinut:

Conţinut:

Conţinut:

METODE PARTICIPATIVE DE MĂSURARE A ABILITĂRII

de Phil Bartle, PhD

traducere de Ioana Nica


Notiţe pentru formatori

Membrii comunităţii reprezintă o sursă excelentă pentru măsurarea acesteia

Introducere:

Scopul nostru este întărirea comunităţii. Cum putem şti când sau în ce măsură am reuşit acest lucru? Cum măsurăm consolidarea comunităţilor prin creşterea capacităţii lor, prin abilitarea lor?

„Măsurarea” şi „definirea” sunt strâns legate între ele. Din păcate, nu avem un metru electronic magic care, atunci când se mişcă de la 62 la 79, să ne arate cum consolidarea a crescut cu 17 măsuri.

Cele 16 elemente:

Putem analiza conceptul de „consolidare”, „putere” sau „capacitate”, aşa cum se aplică ele comunităţilor, privind la componentele sale variate şi identificând un set de observaţii ce ne vor arăta că o anumită abilitare sau creştere a capacităţii a avut loc.

Cele 16 elemente sunt: altruism, valori comune, servicii comunitare, comunicaţii, încredere, context, informaţie, intervenţie, leadership, networking, organizare, puterea politică, abilităţi, încredere, unitate, bogăţie.

O scurtă descriere a acestor 16 elemente este dată aici: Elemente ale consolidării comunitare.

Dificultăţi în procesul de măsurare:

Schimbarea nivelelor de consolidare nu poate fi măsurată cu exactitate de către un cercetător plănuind un chestionar. Acestea sunt mult mai bine observate şi verificate printr-o discuţie condusă de un facilitator care cere observarea membrilor întregii comunităţi într-o întâlnire, întrebând cât de mult din cele de mai sus s-au schimbat.

Monitorizarea construcţiei fizice a unei clinici este un lucru relativ uşor de făcut; se poate raporta, de exemplu, nivelul la care s-a ajuns cu fundaţia sau nivelul pereţilor. Monitorizarea schimbării capacităţii unei comunităţi, însă, înseamnă realizarea unei măsurători sociologice a schimbării caracteristicilor sociale ale unei comunităţi.

(Un laborant poate pune un termometru unui pacient pentru a-i citi temperatura şi acest lucru va duce la un rezultat diferit decât cel obţinut dacă medicul întreabă „Cum te simţi?” şi permite pacientului să răspundă. Pacientul nu are nevoie să înţeleagă principiul funcţionării unui termometru, dar trebuie să înţeleagă întrebarea medicului. Din păcate, în sociologie, chestionarele sunt pe departe la fel de obiective şi exacte ca un termometru, datorită faptului că majoritatea respondenţilor şi a multor intervievatori nu înţeleg natura ori scopul întrebărilor sau ce încearcă să măsoare cu acestea şi nu există standarde universal acceptate de măsură aşa cum există pentru temperatură).

Aceasta înseamnă că membrii comunităţii trebuie să fie atenţionaţi asupra scopului consolidării şi asupra elementelor consolidării (ca şi asupra obiectivelor lor imediate de construire a facilităţii), iar acestea nu pot fi realizate numai de către cercetători.

Este important pentru comunitate să participe la evaluarea propriei consolidări, astfel aceasta poate fi conştientizată asupra elementele de consolidare. De aceea facilitatorul trebuie să explice aceste elemente, în timpul unui proces de auto monitorizare a comunităţii mărindu-se propria capacitate.

Măsurători participative:

Este important pentru comunitatea în sine de a face parte din procesul de măsurare a capacităţii şi evaluarea a oricărei creşteri de rezistenţă. Atunci când construieşte o clinica, are un obiectiv limitat sau determinat şi este uşor de a vedea punctul în care construcţia clinicii este finalizată. În măsurarea puterii sau capacităţii comunităţii în sine, scopul este pe perioadă nedeterminată; nu există nici un scop definibil şi finit la acest proces.

Comunitatea însăşi (membrii săi în cadrul unei reuniuni de grup, nu doar o facţiune sau câteva persoane fizice influente) trebuie să fie principala sursă de a evalua dacă a existat o creştere a capacităţii, care (dacă există) din elementele de mai sus contribuie la acea întărirea şi dacă este încă dorită de comunitate. Metodele de a exploata observaţiile comunităţii trebuie să difere între monitorizarea construirii unei instalaţii faţă de monitorizarea consolidării comunităţii care construit-o.

Mobilizatorii care au pregătit comunitatea pentru a se angaja în activitatea sa de auto ajutorare au făcut acest lucru printr-o abordare de "facilitare, nu impunere". Această abordare, care reuneşte întreaga comunitate în reuniuni publice de luare a deciziei, pare a fi metoda cea mai utilă şi pentru a monitoriza creşterea capacităţii comunităţii. Facilitarea monitorizării se poate face prin aceeaşi mobilizatori sau de alte persoane familiare cu comunitatea şi istoria lor.

La modul ideal, comunitatea ca întreg se întâlneşte anual şi este îndrumată de către acelaşi facilitator. Facilitatorul va realiza o lista cu toate elementele de consolidare, dând toate explicaţiile necesare. Se va discuta apoi măsura în care comunitatea s-a schimbat de la întâlnirea de evaluare din anul anterior. Minuta scrisă a discuţie va furniza informaţii pentru a fi interpretate ca indicatori ai consolidării realizate de la o astfel de discuţie anterioară.

În realitate, facilitatorii se schimbă, membrii comunităţii vin şi pleacă, nu toată lumea într-o comunitate poate participa la o reuniune, participarea totală nu este posibilă şi toate modificările care au loc în comunitate afectează percepţiile şi valorile membrilor. Este de aşteptat ca în fazele de început, de exemplu, membrii comunităţii să fie conştienţi de sărăcia lor şi să vadă achiziţia de resurse de la donatorii din afara comunităţii ca singurul mijloc de reducere a sărăciei.

Ulterior, pe măsură ce membrii comunităţii câştigă încredere prin angajarea cu succes în activităţi de auto ajutorare, nu-şi vor diminua neapărat dorinţa pentru donaţii exterioare, dar ar vedea de asemenea şi valoarea luării deciziilor în cadrul comunităţii, precum şi identificarea şi utilizarea resurselor disponibile din cadrul comunităţii.

Metoda de lucru:

Pentru a iniţia o comunitate bazată pe monitorizarea procesului de consolidare, ar trebui să existe un facilitator, o persoană care ia minuta şi o întâlnire comunitară. Facilitatorul poate începe cu proceduri similare celor utilizate în mobilizarea membrilor comunităţii.

(Tehnicile de mobilizare încep cu organizarea unitară, chestionare asupra problemelor prioritare, transcrierea răspunsurilor într-o manieră necritică şi, atunci când se ajunge la consens, facilitatorul transformă "problema" în "obiectiv" prioritar al comunităţii).

În mod similar, în timpul unei sesiuni de monitorizare comunitară, un facilitator descrie elementele de mai sus ale întăririi comunităţii, apoi, element cu element, folosind o tablă sau perete cu coli de hârtie, cere membrilor comunităţii să indice gradul de schimbare şi scrie răspunsurile lor.

Facilitatorul întreabă care dintre elemente s-au schimbat cel mai mult şi care cel mai puţin, şi de ce. Fiecare articol este scris pe tablă de către facilitator şi persoana care ia minuta le notează având grijă să nu piardă detaliile care nu sunt notate pe tablă. Răspunsurile sunt mutate pe tablă pentru a indica ce elemente s-au schimbat cel mai mult şi care cel mai puţin.

Facilitatorul îşi propune să ajungă la consens între membri atunci când face evaluarea. În cazul în care a existat mai mult de o sesiune în trecut, reuniunea ar putea continua pentru a vedea dacă rata de modificare a fost mai mare într-o fază anterioară sau în faza imediat trecută. Asiguraţi-vă că toţi membrii participanţi sunt conştienţi de sensurile fiecărui element de consolidare.

Un raport al reuniunii trebuie pregătit, ca primă variantă chiar în aceeaşi zi. Trebuie revizuit atât de către persoana care a luat minuta cât şi de facilitator. Dacă există timp, facilitatorul îl poate arăta pentru verificare unor membrii, aleşi din cadrul comunităţii.

Raportul ar trebui să listeze fiecare din elementele de mai sus, precum şi comentariile (în formă narativă) făcute unii altora de membrii comunităţii. Se va vedea că este dificil să se măsoare gradul de schimbare, dar că vor exista mai multe variante de interpretare în natura modificării, aşa cum sunt observate de către membrii comunităţii.

Ţineţi o reuniune comunitară (anuală) similară cu reuniunea de mobilizare. Facilitatorul foloseşte tehnici adaptate de brainstorming. Persoana însărcinată cu minuta înregistrează în detaliu toate sugestiile în timp ce facilitatorul marchează ideile principale pe tablă.

După explicarea fiecărui element, cereţi grupului să vă confirme că toată lumea a înţeles acelaşi lucru în ceea ce priveşte:

  • capacitatea relativă existentă în prezent;
  • schimbarea în ultimele douăsprezece luni;
  • schimbarea în cei patru ani anteriori.

Permiteţi interpretări diferite, apoi căutaţi să ajungeţi la un consens de grup. Invitaţi persoanele timide şi modeste să-şi spună punctul de vedere.

Înregistraţi principalele idei pe tablă în timp ce persoana responsabilă ia minuta în detaliu.

Pentru a uşura procesul, puteţi împărţi participanţilor la atelier documentaţia: Formular de măsurare a abilitării, unde aceştia pot mai întâi să-şi completeze propriile estimări înainte de le combina într-o sesiune de grup.

Formularul are, de asemenea, o secţiune în care participanţii pot nota, în cuvintele lor, factorii care contribuie la estimările fiecărui element. Acest lucru poate fi citit cu atenţie după sesiune.

Informaţii suplimentare:

O abordare formală, sterilă, orientată spre exterior, de chestionar, va conduce la rezultate incorecte şi distorsionate, pentru că proiectanţii de cercetare şi de interviu au tendinţa de a cunoaşte mai puţine informaţii apropiate despre comunitatea, din cauza lungimii "armei" lor metodologice.

Şi membrii comunităţii pot denatura informaţiile după cum se simt la faţa locului, precum şi din obligaţia de a arăta ce pot mai bine (ca într-o sesiune de fotografiere oficială).

O abordare cu totul participativă, după cum se recomandă mai sus, poate duce ea însăşi, la unele deviaţiilor şi distorsiuni. Pentru un echilibru, vă sugerăm ca informaţiile complementare să fie colectate pentru fiecare dintre cei 16 factori factorii de abilitare comunitară.

Acestea vor varia în funcţie de ce informaţie este disponibilă, care, la rândul său, este legată de nivelurile de abilitare din fiecare dintre aceiaşi factori. În general, cu cât o comunitate este mai puternică, cu cât are o capacitate mai mare, cu atât sunt disponibile mai multe informaţii despre aceasta.

Aceşti diverşi factori diferă ei înşişi într-un grad care duce obţinerea de informaţii obiective sau cuantificabile.

Altruismul, de exemplu, nu este uşor de măsurat, dar poate fi completat de o evidenţă a cât de mult sunt dispuse persoanele fizice să doneze la evenimentele de strângere de fonduri sau cât de mulţi rezidenţi participă la activităţile de muncă în comunitate.

Valorile comune pot fi înregistrate mai mult prin metode participative de cercetare antropologică, foarte puţine comunităţi având înregistrări scrise ale valorilor sale.

Serviciile comunitare sunt un pic mai uşor de cuantificat, dacă se înregistrează numărul de clinici, drumuri, pieţe, şcoli, aprovizionării cu apă şi a sistemelor de canalizare. Modificările de-a lungul anilor sunt mai uşor de calculat în acest fel.

Comunicaţiile, în mod similar, sunt uşor de înregistrat în cazul în care se limitează la infrasctructură, dar abilităţile de a vorbi, scrie, asculta, sunt de natură mai sociologică.

Încrederea (comună şi individuală) este de asemenea, o mare variabilă.

Contextul poate fi analizat în mod obiectiv prin examinarea actelor juridice, legislaţie, instrucţiuni guvernamentale şi liniile directoare, dar există o parte delicată a contextului, în natura atitudinilor şi practicilor nescrise ale liderilor şi a autorităţilor locale. Informaţia poate fi înregistrată cantitativ atunci când ia în considerare infrastructura (ca şi la factorul de comunicare, de mai sus).

Intervenţia poate fi cuantificată în cazul în care se înregistrează situaţiile în care au intervenit persoanele ce lucrează la dezvoltarea comunitară. Înregistrările pot fi mult mai dificile pentru angajaţii ONG-urilor decât pentru angajaţii în Guvern, dar situaţia poate fi răsturnată în cazul în care ONG-urile au evidenţe bune şi birourile de servicii civile, nu.

Leadership-ul poate fi cuantificat prin lista liderilor formali şi informali, dar gradul de facilitare pe care îl iau nu este uşor de observat sau înregistrat.

Networking-ul, în mod similar, poate fi observat cu ajutorul unui fel de test obiectiv, făcând o listă de persoane puternice pe care membrii comunităţii i-ar putea numi, dar această listă nu va măsura gradul în care aceste contacte sunt sau pot fi folosite pentru obţinerea de resurse pentru comunitate.

Organizarea, în sensul formal, poate fi înregistrată şi comparată cu înregistrări anterioare sau ulterioare pentru a obţine un anumit sens al schimbării.

Puterea politică, poate fi măsurata în sens formal, dar (ca şi lidership-ul) variabilele calitative, cum ar fi gradul de transparenţă şi abilitare, pot fi ascunse când vine vorba de înregistrări scrise.

Aptitudinile sunt mai uşor de cuantificat în sens formal, dar enumerarea unui număr de persoane instruite pe anumite abilităţi, nu-ţi spun cât de dedicate, motivate sau demne de încredere sunt persoanele respective.

Încrederea este o chestiune de atitudini colective şi valorile deţinute de persoane fizice din cadrul comunităţii şi sunt variabile sociologice sau subiective care nu sunt uşor de cuantificat în mod obiectiv. (Rezultatele procesului participativ ar trebui să redea estimări suficient de exacte).

Unitatea, de asemenea, este un set de valori comunitare exprimate în atitudini individuale.

Bogăţia poate fi măsurată în mod obiectiv până la un anumită punct, deşi cele mai multe persoane nu sunt dispuse să-şi dezvăluie venitul sau valorile personale şi mulţi nu sunt pe deplin conştienţi de ceea ce ar putea reprezenta acestea. În plus, este bogăţia comunală, şi nu numai suma averilor individuale, cea care contribuie la capacitatea comunităţii, şi bogăţia comunală nu poate fi înregistrată în formă monetară (de exemplu, valoarea de piaţă a unei clinici sau a unui drum).

Poate fi aproape la fel de dificil pentru membrii comunităţii, ca şi pentru cercetătorii din afară, să stabilească măsurători obiective de cuantificare pentru orice nivel al capacităţii existente în oricare din aceşti 16 factori.

Metoda participativă, folosind un facilitator, implicând întreaga comunitate în evaluare, devine mult mai valabilă şi utilă atunci când, în aceeaşi şedinţă, grupul face evaluări ale nivelurilor din prezent, de acum un an şi de acum cinci ani, pentru că este mai probabil ca acesta să utilizeze aceleaşi unităţi de măsurare pentru fiecare.

Un cadru general:

Folosiţi un formular de genul acesta. Creaţi propriul model care să răspundă cerinţelor şi condiţiilor dumneavoastră. Vă rugăm să reţineţi că acesta a trebuit să fie succint pentru a-l putea publica aici.

Concluzie:

Aceasta nu este o lucrare oficială sau sofisticată despre metodele de cercetare (cu toate că autorul a predat mai mulţi ani la nivel universitar metodele ştiinţelor sociale de cercetare în Europa, America de Nord şi Africa), ci este parte din formarea profesională destinată unui lucrător de teren angajat în consolidarea comunităţii. Din păcate, concepte importante cum ar fi "consolidarea comunităţii", obiectivul nostru major şi de ansamblu, nu sunt bine definite sau explicate.

Privind la aceste 16 elemente şi la particularităţilor măsurării lor (în scopul de a evalua dacă într-adevăr întărim comunitatea), mobilizatorul de pe teren devine mai conştient de obiectivele specifice ale muncii în folosul comunităţii, şi, prin urmare, are o înţelegere mai aprofundată a ei sau a sarcinilor sale. Acesta este un alt motiv pentru care subliniem că, deşi această carte este direct adresată în primul rând lucrătorii de teren, şi planificatorii, administratorii, coordonatorii şi managerii o iau în considerare.

Ideea majoră al acestui modul este faptul că, la fel ca şi consolidarea comunităţilor în sine, măsurare procesului de întărire comunitară ar trebui să fie, de asemenea, participativ.

Abilităţile de facilitator sunt bine adaptate la sarcina de evaluare şi cercetarea în domeniul schimbărilor sociale într-un cadru comunitar.

––»«––

© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceptu de Lourdes Sada
––»«––
Ultima actualizare: 17.01.2011
 Pagina principală
 Măsurarea abilitării