Tweet
Traduceri:
Alte pagini:
Module
Harta site-ului
Cuvinte cheie
Contact
Document utile
Link-uri folositoare
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
Cuprins:
HIV-SIDA
ŞI CONSOLIDAREA MOBILIZÃRII
Rolul mobilizatorilor în lupta împotriva acestui flagel
de cãtre Phil Bartle, PhD
traducere de Ioana Ciobotea
traducere revizuitã de Elena Gabriela Hosu
Dedicatã lui Stephen Lewis
Materiale de studiu
Introducere:
Probabil cea mai devastatoare epidemie de la începutul secolului al XXI-lea, cu siguranţã în ţãrile în curs de dezvoltare şi în special în Africa, SIDA (Sindromul de Imuno-Deficienţã Dobânditã) este o maladie mortalã ce se rãspândeşte rapid.
Lupta împotriva SIDA trebuie sã se desfãşoare pe mai multe fronturi. Probabil cel mai important este surprinzãtoarea lipsã de suport din partea naţiunilor bogat dezvoltate de a furniza medicamente ce ar prelungi durata de viaţã şi ar împiedica transmiterea bolii de la mama la fãt. Deşi aceastã problemã poate depãşi scopul unui lucrãtor comunitar, sunt alte fronturi importante în care dumneavoastrã ca şi mobilizator comunitar, puteţi avea un rol efectiv important.
Notã (1): Este de neînţeles faptul cã în câteva luni dupã ce câteva mii de persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul absolut oribil de la World Trade Centre din New York, sute de miliarde de dolari au fost strânşi pentru ajutorarea victimelor, în timp ce trei milioane de decese ce ar putea fi prevenite anual nu pot obţine necesarul de şapte miliarde de dolari care ar împiedica epidemia de SIDA.
Tipul activitãţilor care pot fi întreprinse de un mobilizator pentru consolidarea profitului unei comunitãţi cu venituri scãzute sunt variate. Unele sunt pentru prevenirea maladiei, altele pentru alinarea suferinţelor. Ele includ:
- Prevenire: conştientizarea cu scopul schimbãrii comportamentului;
- Prevenire: furnizarea materialelor;
- Prevenire: crearea de surse alternative de venit (de ex pentru lucrãtorii din industria sexului);
- Prevenire: încetarea consumului de droguri şi a acelor folosite în comun (incluzând lucrãtorii sanitari);
- Diminuarea / ușurarea: întâmpinarea nevoilor copiilor orfani;
- Diminuarea / ușurarea: copii ajutându-şi bunicii (lipsind de la şcoalã, în special fete);
- Diminuarea / ușurarea: lipsa de profesori;
- Diminuarea / ușurarea: lipsa de angajatori; şi
- Diminuarea / ușurarea: lipsa conducãtorilor.
Vom arunca o privire rând pe rând la fiecare dintre aceste aspecte. Mai întâi, totuşi, sã trecem în revistã rolul mobilizatorului în comunitate şi metodele dumneavoastrã care ţintesc consolidarea comunitãţii.
Alegerea comunitãţii: Atât problema, cât şi soluţia, trebuie sa fie a lor.
Aţi fãcut o evaluare participativã împreunã cu comunitatea. Ei au identificat numãrul mare de oameni care mor de SIDA ca fiind problema lor actualã cu cea mai mare prioritate. Ce anume poate face comunitatea pentru a deveni mai sãnãtoasã?
Nu le oferiţi dumneavoastrţ rãspunsurile. Trebuie sã obţineţi acest rãspuns de la ei.
Provocaţi-i sã justifice acţiunile pe care trebuie sã le aleagã pentru a rezolva problema respectivã. Analizaţi consecinţele diferitelor opţiuni pe care le-au ales. Dacã le spuneţi ce sã facã, vor şti cã soluţiile propuse vã aparţin dumneavoastrã. Aceasta le va oferi o scuzã pentru a nu le urma, ceea ce va duce la eşuarea soluţiilor. În schimb, dacã ei sunt cei care gãsesc soluţiile, reamintiţi-le cã deciziile le aparţin şi cã dumneavoastrã sunteţi acolo doar pentru a uşura gãsirea lor.
Asiguraţi-vã cã planurile lor de acţiune sunt afişate în scris astfel încât sã fie accesibile tuturor şi de asemenea asiguraţi-vã cã planurile sunt înregistrate ca sunt indosariate pentru referinţele urmãtoare.
Existã douã tipuri de soluţii raţionale valabile în prezent: (1) prevenirea rãspândirii mai departe a bolii şi (2) alinarea / diminuarea efectelor bolii ce a progresat deja departe. Pânã în prezent nu se cunoaşte nici un tratament pentru vindecarea bolii, iar medicamentele care vor ajuta la prelungirea vieţii celor infectaţi de multe ori nu sunt disponibile (în ţãrile sãrace).
Prevenirea bolii: Conştientizarea ce vizeazã schimbarea comportamentului
SIDA este o boalã relativ dificil de contactat. HIV nu se transmite atât de uşor ca multe alte boli.
Cunoaşterea modalitãţilor de prevenire a contactãrii bolii reprezintã jumatatea soluţiei. Cealaltã jumãtate o reprezintã voinţa de a face modificãrile necesare în comportament. Asa cum spunea Mao Tse Tung: "Un lanţ nu poate fi mai tare decât cea mai slabã verigã a sa". Cu alte cuvinte, dacã este îndeplinitã numai una din cele douã condiţii, rãspândirea bolii nu fi prevenitã. Cunoaştere şi Voinţã.
Prima jumãtate a soluţiei cea de cunoaştere a modului prin care se transmite HIV, este importanta. Ea include şi cunoaşterea modului prin care nu se transmite boala; multe mituri trebuie sã fie distruse. Pentru a fi transmis, virusul trebuie sã se gãseascã într-un fluid al organismului şi sã fie la temperatura corpului. În afara acestui mediu va muri în 17 secunde (sã spunem 20 pentru orice eventualitate). Nu poate fi contactat dintr-o piscinã, sau şezând pe un vas de toaletã (20 de secunde dupã ce aceasta a fost folositã de un purtãtor infectat).
Nu veţi contacta SIDA dacã îmbrãţişaţi un bolnav de SIDA şi nici dacã dormiţi (doar dormiţi) în acelaşi pat. De asemenea, virusul nu se va transmite dacã staţi în aceeaşi clasã sau în aceeaşi bancã, mancaţi la aceeaşi masã, beţi din aceeaşi ceaşcã, vã strângeţi mâinile în semn de salut sau dansaţi împreunã.
Cele douã metode, cele mai cunoscute şi efective de a transmite HIV sunt contactul sexual direct şi folosirea comunã a acelor de seringã. Contactul sexual poate fi oral, anal sau genital. Acele de seringã pot fi cele folosite pentru injectarea de droguri sau de medicamente. Contactul sexual în sine nu poate provoca SIDA; virusul se transmite doar dacã unul din parteneri este deja infectat. De asemenea, acele în sine nu provoacã SIDA; aceasta se contacteazã doar dacã persoana care a folosit acul în prealabil este infectata.
Asiguraţi-vã cã participanţii la campania dumneavoastrã ştiu cã sexul şi acele (în sine) nu provoacã SIDA, doar cã pot fi folosite în transmiterea HIV-ului.
La început au luat naştere multe mituri legate de SIDA. Datoritã faptului cã primele victime din SUA descindeau din Haiti şi/sau erau homosexuali, mulţi oameni au crezut în mod eronat cã homosexualitatea cauzeazã SIDA (ceea ce este fals) sau cã boala este originarã din Haiti (ceea ce este puţin probabil). În multe locuri din Africa încã se mai crede cã sexul anal este cel care cauzeazã SIDA; nici acest lucru nu este adevarat.
Unele practici cresc posibilitatea de transmitere a bolii. Sexul anal, de exemplu, produce de multe ori mici leziuni ale pielii, ceea ce permite pãtrunderea sângelui. O altã practicã din anumite zone, în care femeile îşi produc mici hemoragii vaginale (prin infecţie şi prin ştergerea cu feţele unor animale), cu scopul de a mãri plãcerea bãrbaţilor, faciliteazã pãtrunderea sângelui la nivelul zonelor lezate.
O chestiune importantã care trebuie dezbãtutã detaliat cu participanţii dumneavoastrã, este aceea cã sexul este implicat în transmitere şi cã sunt multe opinii ferme legate de sex. Existã multe tabu-uri legate de discuţile despre sex, precum şi sentimente de vinovãţie, disconfort, teama de dezvãluiri publice, precum şi opinia cã sexul nu ar trebui sã fie un subiect al discursurilor publice. De multe ori ne place sã pretindem cã el nu existã.
Dorinţa de a avea contact sexual (libidoul) este o caracteristicã normalã, sãnãtoasã şi omeneascã, precum foamea, setea sau dorinţa de a dormi. Probabil datoritã puternicelor restricţii pe care le avem, întãrite de mustrãrile religioase (când, unde, cu cine, cum, ce), scãpãm din vedere faptul cã este o dorinţã datã de Dumnezeu, şi pretindem cã ea nu existã. Am inventat nenumãrate cuvinte sau fraze pentru a le folosi ca înlocuitori. Interzicem copiilor în creştere şi tinerilor adulţi, celor care de fapt au cele mai puternice dorinţe şi sunt cel mai puţin informaţi, sã fie educaţi în aceastã privinţã într-un mod raţional, logic şi facţionar. Trebuie sã vã provocaţi participanţii. Nu sunteţi acolo ca sã le spuneţi ce sã gândeascã. Dacã ei nu discutã şi considerã indiferent subiectul referitor la sex şi transmiterea sexualã a bolii, atunci moartea va afecta întreaga populaţie. Este o chestiune de viaţã şi de moarte de aceea ei trebuie sã-şi depãşeascã teama iraţionalã de a discuta despre ea.
În orice caz, a fi informat despre modul de transmitere a HIV-ului reprezintã doar jumãtatea problemei; simpla cunoaştere a informaţiilor nu va preveni rãspândirea bolii. A doua jumãtate a soluţiei, prevenirea, cere ca oamenii sã doreascã folosirea informaţiilor lor şi sã-şi schimbe obiceiurile astfel încât sã împiedice trasmiterea virusului.
Studiile sociologice au relevat ca mulţi oameni ştiu cum se transmite HIV-ul, dar se simt deprimaţi şi descurajaţi şi practicã un sex neprotejat şi folosesc în comun aceleaşi ace. Oamenii se simt atât de sãraci şi de neajutoraţi, încât sentimentul cã nu vor trãi prea mult şi doresc sã traiascã viaţa la maxim înainte de a muri. Aceste sentimente se întâlnesc în special printre copii strãzii din marile oraşe ale ţãrilor sãrace. Unele persoane infectate devin furioase, iar reacţia lor nepãsãtoare este aceea de a omorî şi pe alţii prin rãspândirea deliberatã a virusului.
În multe societãţi, existã mentalitatea cã femeile trebuie sã fie pasive şi sã se supunã dorinţelor bãrbaţilor. Pentru majoritatea bãrbaţilor, folosirea prezervativului în timpul actului sexual le reduce plãcerea fizicã. Dacã aceşti bãrbaţi se gândesc doar la plãcerea lor sexualã, indiferent dacã prin aceasta contribuie la transmiterea HIV-ului, atunci femeile care ştiu modul prin care se transmite boala se pot simţi forţate sã contribuie la rãspândirea ei. Atâta vreme cât practicile sexuale nu sunt discutate în public - în biserici, moschee, temple, şcoli, posturi de radio sau televiziune, şedinte ale consiliilor locale sau în oricare alt loc unde oamenii se adunã ca sã discute problemele de interes public - atunci bãrbaţii care preferã sã nu foloseascã prezervativele nu-şi vor simţi conştiinţa încãrcatã. Ei vor continua sã practice sexul neprotejat fãrã sã se gândeascã prea mult.
Singurul rãspuns la aceastã problemã îl reprezintã încurajarea atitudinii pozitive a oamenilor. Atunci când oamenii nu se simt înşelaţi, ci acceptã şi sunt recunoscãtori pentru ceea ce au, şi sunt încrezãtori cã depinde de ei sã-şi îmbunãtãţeascã viitorul, atunci atitudinile negative vor fi învinse. Un mod negativ de a gândi nu se poate schimba doar prin simpla lui îndepãrtare, ci trebuie înlocuit cu un mod de gândire pozitiv.
Dacã membrii comunitãţii dumneavoastrã sunt gata sã facã ceea ce e necesar pentru a informa publicul şi sã exercite presiuni asupra oamenilor ca sã ia în considerare schimbarea comportamentului lor, atunci e necesarã o campanie de conştientizare. Mai multe informaţii despre abordarea mobilizãrii comunitãţii în scopul realizãrii campaniilor de conştientizare, sunt descrise în documentul, "Mobilizarea pentru societatea civilã."
Ca de cele mai multe ori în muncile comunitare, câteva exemple de iniţiative care au avut succes vor atrage dupã sine noi succese. Dacã stimulaţi membrii comunitãţii dumneavoastrã sã colaboreze împreunã şi sã aleagã un proiect practic, şi dacã acest proiect ia naştere şi se dezvoltã, veţi contribui atunci la rãspândirea unor atitudini pozitive. Probabil trebuie sã începeţi cu altceva, mai uşor şi mai simplu. Dupã ce veţi obţine mai întâi câteva poveşti de succes, puteţi trece apoi la aspectele mai dificile ale proiectului.
Amintiţi-vã cã prevenirea bolii prin schimbarea atitudinii şi a comportamentului oamenilor implica douã aspecte la fel de importante: (1) înţelegerea modului de transmitere a HIV-ulu şi (2) voinţa de schimbare a comportamentul pentru a preveni rãspândirea bolii. Ambele pot fi stimulate folosind tehnici de consolidare a comunitãţii.
Prevenirea: Furnizarea materialelor
Probabil cea mai eficientã metodã a sexului pentru prevenirea transmiterii HIV este abstinenţa completã. Când oamenii încep sã gândeascã într-un mod mai realistic, depãşindu-şi temerile discutând deschis despre activitãţile sexuale, atunci ei vor realiza cã abstinenţa este de fapt destul de rarã, sã nu mai meniţonãm cã este o idee total nerealistã. Chiar şi despre persoanele extrem de respectate care au jurat în mod public cã sunt celibatare, a ieşit la ivealã faptul cã întreţin relaţii sexuale.
Dupã abstinenţã, care este a doua metodã eficientã? Prezervativele.
Unde prezervativele sunt la dispoziţia tuturor şi la un pret accesibil, e mai uşor pentru cei care doresc sã aibe raporturi sexuale fãrã sã contribuie la rãspândirea HIV-ului sã le obţinã şi sã le foloseascã. Aceastã metodã este mai simplã în ariile urbane unde se vând prezervative în multe magazine, iar oamenii le pot cumpãra în mod discret fãrã prea multã agitaţie. În zonele rurale, procurarea prezervativelor poate fi mai problematicã. Aici trebuie sã încurajaţi comunitatea sã fie mai deschisã şi mai lipsitã de temeri. Încã o datã, apelaţi la societatea civilã.
Dacã membrii comunitãţii iau în serios problema prevenirii SIDA, sugeraţi-le sã înfiinţeze o organizaţie (un ONG de exemplu) care sã aibe drept obiectiv efectuarea de campanii de furnizare a prezervativelor; faceţi acest lucru public în campanii de prezentare desfãşurate în biserici, moschei şi temple, şcoli, şedinţe publice. Dacã nu se poate realiza montarea de distribuitoare automate de prezervative în locuri private cum ar fi toaletele publice, atunci trebuie gãsite soluţii alternative. Se pot coopta persoane, atât bãrbaţi cât şi femei, care sã le vândã în mod discret ambelor sexe.
O micã organizaţie formatã din voluntari locali poate fi pregãtitã pentru a efectua prezentãri în şcoli, biserici, moschei, temple sau întâlniri publice ale comunitãţii discutând despre folosirea prezervativelor ca mijloc de prevenire a transmiterii HIV. Atunci când persoane mai reticente vor argumenta cã vânzarea prezervativelor este împotriva moralitãţii, amintiţi-le cã aceasta e o problema de viaţã şi de moarte.
Se subliniazã mai jos cã cea mai importantã cale de transmitere non-sexualã a HIV-ului este prin folosirea în comun a acelor de seringã. Într-o manierã similarã celei de furnizare ieftinã a prezervativelor, comunitatea poate decide sã înfiinţeze un ONG pentru procurarea de ace sterile. Aşa cum v-am sfãtuit anterior, nu faceţi dumneavoastrã treaba în locul membrilor comunitãţii (aceasta slãbeşte puterea proiectului), ci ajutaţi-i şi încurajaţi-i sã se organizeze singuri pentru a duce ideea la bun sfârşit (în acest mod proiectul va deveni mai puternic).
Prevenire: Surse alternative de venit
Un vector important al rãspândirii SIDA este industria comerţului sexual. Multe persoane, în special femei, se simt forţate sã intre în aceastã afacere datoritã sãrãciei şi a responsabilitãţilor (cum ar fi plata taxelor şcolare pentru copiii lor). Ele ajung sã aibe raporturi sexuale zilnice cu mai mulţi parteneri. Mulţi dintre clienţii lor cer sã nu foloseascã prezervativ. Acesta este un teren extrem de propice pentru transmiterea HIV-ului.
Lucrãtorii din industria sexului, împreunã cu şoferii profesionişti, sunt printre cei cu cea mai mare ratã de infecţie cu HIV. Deoarece sãrãcia stã la baza comerţului sexual, demararea unor planuri de combatere a sãrãciei, în special gãsirea unor surse suplimentare de venit, poate fi un mijloc de a determina pe cei implicaţi în aceastã afacere sã renunţe şi sã încerce soluţii alternative de a obţine bani.
Trei module ale acestui site sunt dedicate procesului de gãsire a unor surse alternative de venit şi metodelor ce pot fi folosite pentru a realiza un plan de obţinere de noi venituri. Aceste module includ: (1) Principiile generãrii de venituri, (2) Crearea unei organizaţii de micro-credit, si (3) Competenţe necesare pentru a conduce o micã întreprindere.
Dacã scopul dumneavoastrã este acela de a folosi generarea de venituri ca o metodã de a convinge oamenii sã renunţe la practicarea comerţului sexual, atunci trebuie sã lucraţi direct cu aceştia pentru a-i organiza şi instrui. Nu numai cã trebuie sã aveţi dumneavoastrã un comportament impecabil, dar trebuie sã dialogaţi şi cu ceilalţi membrii ai comunitãţii pentru a-i face sã vã înţeleagã obiectivele şi motivaţiile. Ei trebuie sã capete înţelegere pentru condiţia lucrãtorilor din domeniul sexului, şi sã înveţe sã-i vadã ca pe nişte victime ale circumstanţelor negative mai degrabã decât ca pe nişte persoane de moravuri uşoare.
Conştientizarea publicã este mai bine sã se facã de cãtre comunitate decât pentru comunitate.
Prevenire: Încetarea folosirii în comun a acelor de seringã
Lãsând la o parte raportul sexual, a doua modalitate importantã de transmitere a HIV-ului este cea prin folosirea în comun a acelor de seringã.
Când un ac de seringã este folosit pentru a injecta droguri sau medicamente unei persoane infectate, virusul rãmâne (într-o cantitate extrem de micã) în interiorul acului. Dacã acul este folosit din nou într-un interval foarte scurt de timp, virusul se transmite celei de a doua persoane. Nu are importanţã dacã acul este folosit de cãtre dependenţi pentru a injecta droguri ilegale sau de cãtre profesioniştii din domeniul medical pentru a injecta pacienţilor medicamente. Practica folosirii acului în comun este cea care transmite virusul. În ambele cazuri, motivul pentru care se foloseşte acelaşi ac pentru mai multe persoane este acela de a economisi bani. În cazul de faţã, economisirea banilor înseamnã pierderea de vieţi omeneşti.
Dat fiind faptul cã o persoanã infectatã poate sã nu aibã nici un simptom al virusului SIDA pentru câţiva ani, identificarea persoanelor infectate ca purtãtori ai bolii nu este uşoarã.
Ce puteţi face dumneavoastrã, ca mobilizator, în privinţa obiceiului de a folosi în comun acelaşi ac?
Dupã cum am repetat de nenumãrate ori pe acest site, nu tineţi prelegeri, nu cicãliţi sau sã daţi lecţii de moralã. Dacã membrii comunitãţii au identificat numãrul mare de persoane decedând de SIDA ca fiind o problemã, aceasta poate fi o oportunitate pentru dumneavoastrã. Revedeţi împreunã cu ei posibilele opţiuni, prevenirea bolii şi alinarea suferinţei.
Dacã membrii comunitãţii admit cã se practicã folosirea în comun a acelor de seringã, indiferent în ce scopuri sunt ele folosite, atunci provocaţi-i sã gãseascã strategii de combatere. Dacã ei considerã schimbarea obiceiurilor comportamentale ca o posibilã strategie, informaţi-i cã aceastã schimbare comportamentalã presupune atât înţelegerea problemei cât şi gãsirea motivaţiilor. Ei nu pot doar sã consimtã din politeţe, într-o şedinţã a consiliului, cã schimbarea comportamentalã e necesarã şi sã voteze apoi rezoluţia şi sã o înregistreze, fãrã a lua nici o masurã practicã.
Informarea oamenilor trebuie sã depãşeascã tabu-urile şi temerile de a discuta în public.
Persoanele publice respectate şi cunoscute de cãtre toţi membrii comunitãţii trebuie sã-şi arate în mod public suportul pentru punerea în practicã a acestor schimbãri. Ei trebuie sã vorbeascã la întâlnirile oficiale, în şcoli, biserici, moschei sau la radio şi televiziune.
Atât persoanele dependente de droguri cât şi persoanele bolnave / pacienţii trebuie sã ştie cã ei trebuie sã cearã ace sterile ca mijloc de protecţie împotriva transmiterii HIV.
Comunitatea – şi nu dumneavoastrã – poate înfiinţa un ONG al sprijinului, al propagandei pentru a ridica problema în public şi pentru a încuraja folosirea acelor sterile. Rolul dumneavoastrã este acela de a-i stimula şi de a-i ghida.
Alinarea suferinţei: întâmpinarea nevoilor copiilor orfani
SIDA nu atacã în mod aleator indivizii unei societãţi. S-a menţionat mai sus, de exemplu, cã lucrãtorii din industria sexului şi şoferii de camion au o ratã deosebit de ridicatã de infecţie. Acest fapt are consecinţe interesante. În mod surprinzãtor, aceasta nu existã o crizã rezultatã prin moartea numãrului de persoane implicate în comerţul sexual, deoarece rata crescutã a sãrãciei aduce alte noi persoane în aceastã ocupaţie. Lipsa de experienţã a celor noi veniţi poate conduce la practicarea pe scarã şi mai largã a sexului neprotejat, ceea ce mãreşte la rândul sãu rata mortalitãţii.
Pe de altã parte, moartea şoferilor experimentaţi în urma bolii duce la o crizã de şoferi profesionişti; prin urmare creşte numãrul şoferilor mai puţin experimentaţi şi instruiţi. Lipsa experienţei acestora duce la creşterea numãrului de accidente în trafic, a rãniţilor şi a morţilor.
În cadrul societãţii vãzutã ca un întreg, sunt şi alte categorii de persoane expuse la un risc peste medie de a se infecta. Studii demografice despre victimele SIDA aratã cã cei care sunt "motorul" societãţii prezintã un risc crescut de infecţie. Cei care sunt promotorii de noi ideii şi iniţiatorii diferitelor acţiuni din societate, sunt adesea persoane cu un libidou crescut şi care deseori întreţin relaţii sexuale întâmplãtoare cu mai mulţi parteneri. Acest fapt are enorme consecinţe sociologice, cel mai impresionant fiind acela cã dezvoltarea socialã, politicã şi economicã nu numai ca încetineşte, dar uneori chiar regreseazã. Fiţi atenţi deoarece în aceastã categorie sunt incluşi şi mobilizatorii comunitãţii. Vom analiza ulterior diminuarea activitãţilor indicatã de reducerea numãrului de profesori, angajatori şi lideri ai comunitãţii.
Sã analizãm totuşi mai întâi o altã consecinţã demograficã. Nu e surprinzãtor faptul cã SIDA afecteazã oamenii aflaţi la vârsta reproductivã. Dat fiind faptul cã majoritatea acestora au deja copii în momentul contactãrii bolii, decedând apoi în urma acesteia, SIDA are ca urmare o creştere semnificativã a numãrului de copii orfani. Ce se întâmplã atunci când o boalã face sã disparã un procent important de oameni aflaţi la vârsta reproductivã? Studiile demografice indicã rezultate interesante; consecinţele sociologice ale acestui fenomen sunt rãvãşitoare. Piramida vârstei, deja aplatizatã deoarece este o comunitate sãracã (cu o proporţie mai mare de copii dependenţi de pãrinţi decât media în lume), devine îngustatã în porţiunea centralã. Bunicii sunt cei ce rãmân sã creascã aceşti copii; bunicii devin capul familiei. În perioada târzie a vieţii lor, când au ajuns la o vârstã de binemeritatã odihnã, ei trebuie sã munceascã pentru a creşte aceşti copii. În mod tradiţional, pãrinţii au plecat în marile oraşe pentru a câştiga bani, dar atunci când ei mor, cine va procura bani pentru bunici pentru a le creşte copii?
Cea mai mare parte a bunicilor sunt de obicei femei. Ele nu au parte de nici o odihnã în aceste condiţii.
Atunci când staţi de vorbã cu membrii comunitãţii, le aflaţi prioritãţile. Dacã ei vã spun despre copiii lor cã nu sunt suficient de îngrijiţi, întrebaţi-i ce au de gând sã facã în aceastã privinţã. Dacã rãspunsul lor este acela cã o agenţie din afarã trebuie sã vinã sã se ocupe de aceşti copii, acesta este un început ratat. Aceasta nu se va întâmpla. Dacã, în schimb, au ajuns la concluzia cã aceastã problemã este suficient de importantã ca sã-i determine sã înfiinţeze ei înşişi un ONC sau un ONG pentru îngrijirea copiilor, atunci ei vor atrage atenţia opiniei publice. Dar, realistic vorbind, de cele mai multe ori comunitatea are resurse doar pentru formarea unui grup operativ ce va procura prânzul în grup pentru toţi copii orfani o datã pe sãptãmânã. Aceastã strategie mai apropiatã de realitate poate deveni punctul de plecare pentru dezvoltarea ulterioarã într-o organizaţie mai amplã, cu mai multe resurse.
Dacã membrii comunitãţii se angajeazã sã procure hrana acestui grup operativ o datã pe sãptãmânã, ei au fãcut deja un pas important. Reamintim încã o datã morala povestirii despre cei doi bãieţi; atunci când comunitatea începe sã se ajute singurã, aceasta nu va garanta neapãrat obţinerea unui ajutor din afarã; dar dacã nu o face, atunci în mod sigur nu le va da nimeni ajutor. Vezi documentul despre Strângerea de fonduri. Oamenii sunt mult mai dispuşi sã se implice (sã contribuie) în rezolvarea unei probleme atunci când rezultatele sunt vizibile. Nu toţi pot procura hranã. Unii dintre ei vor fi capabili şi doritori sã ofere alte forme de ajutor (de administrare, gãtit, de colectare a banilor, de contabilitate, de colectare de haine) şi vor desfãşura aceste activitãţi dacã organizaţia începe sã aibe succese.
Dacã, comunitatea decide sã nu întreprindã nimic, aceasta va transmite un puternic mesaj posibililor donatori din afara comunitãţii – acela cã respectiva comunitate nu este suficient de interesatã pentru a face un minim efort. Amintiţi-le membrilor comunitãţii acest fapt.
Alinarea suferinţelor: Copii ajutându-şi bunicii
Aspectele demografice ale SIDA au şi alte consecinţe sociale.
Când se pierd multe persoane aflate la vârsta reproductivã, iar copii lor trebuie crescuţi de cãtre bunici, atunci mulţi copii sunt angajaţi pentru a ajuta. Deoarece, în mod tradiţional, aceastã sarcinã a fost atribuitã fetelor, ea continuã înca şi în prezent. Copii, în special fetele, sunt retrase de la şcoalã din douã motive. Acestea sunt: (1) sunt angajate pentru a-şi ajuta bunicii la creşterea copiilor mai mici, îi (2) pentru cã nu sunt bani suficienţi pentru a le plãti taxele şcolare, iar fetele sunt primele care sunt retrase.
Ce poate face comunitatea în aceastã privinţã şi care este rolul dumneavoastrã ca mobilizator pentru ai încuraja?
Dacã, comunitatea identificã aceasta ca fiind o prioritate a sa, se poate organiza sã îmbunãtãţeascã situaţia. Ea poate forma un grup operativ care sã desfãşoare o activitate de tip parental, eventual într-o formã sãptãmânalã regulatã, pentru copii comunitãţii. Poate de asemenea organiza un grup operativ care sã-i ajute pe bunici, tot într-o bazã a sfârşitului de sãptãmânã, sã facã ordine, curãţenie, sã spele, sã aducã apã sau alte treburi domestice prea dificile pentru aceştia. Poate gãsi voluntari care sã le dea orfanilor lecţii la domiciliu. În acest fel, copii pot sã ajute la treburile casei şi în acelaşi timp sã-şi continue educaţia şcolarã.
Încã o datã, strategia este de a începe de la o scarã redusã, folosind resursele limitate ale comunitãţii, fãrã sã acopere complet nevoile acesteia. Se poate începe colectarea de fonduri. Organizarea poate deveni astfel un canal pentru a atrage resurse exterioare.
Fãcând nimic, cu siguranţã va înrãutãţi situaţia.
Alinarea: Lipsa de profesori
Printre victimele SIDA, cei care sunt factorii stimulatori ai societãţii, liderii sociali, de multe ori sunt cei care mor primii. În multe sate din Africa, şcoli întregi nu mai au învãţãtori. Situaţii similare se întâlnesc în alte pãrţi ale lumii devastate de SIDA.
În primele capitole ale acestor module de pregãtire, vi s-a fãcut o introducere în conceptul de Resurse ascunse. Comunitãţile nu ar trebui sã-şi ascundã resursele în speranţa de a atrage compasiunea şi acţiunile caritabile ale donatorilor externi. În încercarea de a le dezvolta auto-independenţa, mobilizatorul va stimula dezbaterile de idei cu membrii comunitãţii pentru a identifica resursele ce pot fi omise. Acestea pot fi reprezentate, de exemplu, de persoane competente aflate la vârsta pensionãrii care nu sunt disponibile pentru un program întreg de muncã, dar pot preda câteva ore pe sãptãmânã (eventual în schimbul a câtorva mese), participând astfel la formarea şi educarea copiilor.
Chiar dacã nu se poate oferi acestor copii o programã şcolarã completã, se pot organiza mãcar lecţii elementare de citit, scris şi de aritmeticã. Vezi modulul despre Alfabetizare. Acestea impun voinţã, motivare, organizare, planificare şi management. Poate fi realizat ca un proiect comunitar. Se începe la o scarã redusã. Apoi, sucesele vor atrage dupã sine noi succese.
O datã ce o organizaţie este creatã şi începe sã acţioneze, i se vor alãtura apoi altele care vor dori sã contribuie la activitatea desfãşuratã, incluzând agenţii donatoare din afarã.
Alinare: Lipsa de angajatori
Printre categoriile cele mai importante din punct de vedere economic ale societãţilor decimate de SIDA sunt angajatorii. Ei reprezintã de asemenea factorii stimulatori ai societãţii.
Când angajatorii se reduc, atunci şi numãrul locurilor de muncã scad. Şomajul în creştere este o altã consecinţã dezastruoasã a epidemiilor de SIDA în ţãrile sãrace.
Dacã acest lucru este recunoscut ca fiind o problemã prioritarã de cãtre comunitatea unde lucraţi, atunci rãspunsul este dat de crearea unor noi locuri de muncã. Acesta nu se întâmplã în mod spontan. Dacã membrii comunitãţii doresc sã creeze mai multe locuri de muncã, o pot face participând la crearea unui plan de gãsire de noi surse de venit, aşa cum am explicat deja în acest site. Existã trei module de pregãtire: primul începe cu capitolul Principii.
Alinare: Lipsa conducãtorilor
În sfârşit, printre elementele stimulatoare ale unei comunitãţi care au fost decimate de SIDA sunt incluşi liderii acestor comunitãţi. Prin "lideri" înţelegem o gamã largã de persoane cu funcţie publicã ce includ politicieni, funcţionari publici, directori de şcoli şi instituţii, lideri de corporaţii şi toţi cei care participã la conducerea societãţii.
Pe masurã ce liderii unei comunitãţi se reduc în numãr, soluţia dumneavoastrã ca mobilizator al consolidãrii comunitãţii este de a-i ajuta sã formeze noi lideri şi sã încurajaţi politica de transparenţã, asumarea responsabilitãţii, participarea colectivã şi alte elemente ale unei bune guvernãri, prin stimularea şi organizarea dezvoltãrii comunitãţii.
Faceţi organizarea (chiar dacã e de naturã socialã, economicã sau politicã) şi liderii acesteia sã devinã mai eficientã, mai eficace. Ajutaţi-i sã recruteze, sã formeze şi sã susţinã noi lideri. Deoarece societatea şi organizaţiile lor suferã în urma reducerii numãrului liderilor existenţi, o bunã organizare poate îmbunãtãţi conducerea comunitãţii ca modalitate de alinare a consecinţelor negative ale calamitãţii reprezentate de SIDA.
Concluzii:
Lupta împotriva SIDA se duce pe mai multe fronturi. Nu puteţi sã acţionaţi singur pe toate aceste fronturi. Folosiţi tehnicile dumneavoastrã de consolidare a comunitãţii pentru a lupta împotriva ei, acolo unde o puteţi face cel mai eficient.
SIDA este o problemã imensã. Chiar dacã poate fi copleşitoare, nu folosiţi asta ca o scuzã pentru a vã simţi deprimat şi pentru a renunţa sã mai luaţi atitudine. Fiind o boalã mortalã pentru care nu existã încã tratament, sunt douã tipuri de acţiuni pe care comunitatea le poate întreprinde sub ghidarea şi încurajarea dumneavoastrã. Acestea sunt (1) prevenirea şi (2) alinarea. Ajutorul din afarã e binevenit, dar nu vine în mod spontan. Nu trebuie sã depindeţi de el şi nu lãsaţi membrii comunitãţii dumneavoastrã sã depindã de el, indiferent de argumentele morale care îl reclamã.
Amintiţi-vã principiul ilustrat de povestea celor doi bãieţi. Dacã, comunitatea dumneavoastrã se organizeazã şi se ajutã singurã, cei din afara vor vedea asta şi vor deveni mai dispuşi sã ajute la rândul lor. Oamenii vor fi mai doritori sã contribuie dacã dumneavoastrã (comunitatea în care trãiţi) aţi demarat deja acţiunea. Dacã stimulaţi înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor comunitare, donatorii externi şi agenţiile donatoare vor putea sã canalizeze mai uşor resursele destinate comunitãţii dumneavoastrã.
Acest document nu e singurul care sã vã ajute în planificarea unei strategii pentru prevenirea şi atenuarea rãspândirii SIDEI. El trimite şi solicitã multe alte tehnici şi principii explicate de-a lungul acestor serii de module.
Folosiţi-le.
––»«––
Pentru
a citi informaţii medicale despre HIV / SIDA ale Dr. Edward Anafi, daţi click aici.
Vezi de asemenea: http://www.youandaids.org/
Educaţia medicalã
 |