Pagina Principală
 Apa





Traduceri:

Català
中文 / Zhōngwén
English
Español
Français
Ελληνικά / Elliniká
Italiano
Português
Română

                                        

Alte Pagini:

Module

Harta site-ului

Cuvinte cheie

Contact

Document utile

Link-uri utile


APA, SANATATE SI EMPOWERMENT

Principiile AMP pentru consolidarea acesteia

de Phil Bartle, PhD

traducere de Ioana Ciobotea


Dedicat lui Andrew Livingstone

Conspecte de training

Cand comunitatea are nevoie de un sistem de furnizare a apei

Justificarea achizitionarii unei Noi Surse de Apa

Sa presupunem ca sunteti un mobilizator al comunitatii discutand cu comunitatea si se ridica problema alimentarii cu apa potabila (de baut). Membrii comunitatii spun ca doresc un sistem de distribuire a apei.

Puneti-i sa motiveze de ce doresc un nou sistem de furnizare a apei (sau imbunatatirea unui sistem deja existent). Cu alte cuvinte, "Daca alimentarea cu apa este solutia, care este atunci problema?" Membrii comunitatii pot sau nu sa fi privit problema in ansamblu. Este responsabilitatea dumneavoastra sa-i incurajati sa analizeze toate motivele si consecintele, si sa-i ghidati in cursul acestei analize.

Daca membrii comunitatii spun ca doresc sa fie moderni, sau ca o comunitate invecinata are un sistem de alimentare cu apa si de aceea vor si ei unul, trebuie sa le spuneti atunci ca au ales o modalitate prea scumpa pentru a-si satisface mandria. ( Va trebui eventual sa le explicati de ce aceste motive reflecta mandrie si gelozie, si nu sunt cea mai potrivita motivatie pentru un proiect costisitor). Probabil ca exista si alte modalitati mai putin scumpe pentru aceasta.

Exista doua probleme principale pe care le poate rezolva un bun sistem de furnizare a apei. Una dintre ele este ca va economisi timpul si energia celor responsabili cu colectarea apei. Vazuta ca o investitie, aceasta motivatie va fi discutata mai pe larg in "Apa ca o Investitie Comunitara ." Probabil ca cea mai buna justificare este aceea ca apa potabila este un factor important (desi nu singurul) in mentinerea sanatatii si prevenirea bolilor.

O trecere in revista a Asistentei Medicale Primare (AMP): Strategia

AMP (Asistenta Medicala Primara) a OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) cuprinde diverse elemente. Printre acestea sunt cateva de importanta directa pentru mobilizatorul comunitatii.

Ele sunt prezentate in continuare:
  • Daca o societate (in cazul de fata o comunitate) are resurse limitate, acestea sunt mai bine valorificate daca sunt utilizate pentru tratarea unui numar redus de maladii comune ce afecteaza majoritatea populatiei, decat pentru tratarea a numeroase maladii rare ce afecteaza doar cateva persoane;
  • Prevenirea este de departe mai eficienta (si mai folositoare), precum si mult mai putin costisitoare decat tratarea;
  • Tehnicile de ingrijire medicala ieftine dar larg raspandite, practicate de numeroase persoane avand o educatie limitata (asa numitii "doctori desculti"), sunt mult mai eficiente pentru mentinerea sanatatii populatiei decat tehnicile mai complicate si costisitoare ce pot fi practicate doar de cateva persoane inalt calificate, pe un numar redus de pacienti.

Ca mobilizator, nu trebuie doar sa cunoasteti aceste strategii, dar si sa gasiti modalitati de a le integra in metodele dumneavoastra de consolidare a capacitatii comunitatilor

Cheia metodologiei dumneavoastra este gasirea de modalitati pentru a oferi aceasta perspectiva membrilor comunitatii ca parte a stimularii lor in luarea propriile decizii, fara a le impune sau predica punctul dumneavoastra de vedere. Abordarea de ansamblu presupune sa-i incurajati sa-si stabileasca propriile prioritati, bazandu-va pe observarea problemelor pe care le au (Evaluarea Participativa), precum si sa-i provocati sa-si argumenteze deciziile luate.

Stabilirea modalitatilor prin care va atingeti obiectivele e la latitudinea dumneavoastra, in functie de observatiile detaliate pe care le faceti despre comunitatea respectiva. Vezi: Participarea la Evaluare. Atunci cand incurajati si ghidati o comunitate sa decida reabilitarea unui vechi sistem de furinizare a apei, sau construirea unuia nou, munca dumneavoastra se va desfasura cel mai bine in contextul acestor principii ale AMP.

Imbolnavirile si Empowerment-ul:

In documentul prezentand principiile AMP, Cei Cinci Factori ai Saraciei, bolile au fost identificate ca facand parte din cei cinci mari factori ce contribuie la persistenta problemelor sociale ale saraciei.

Cand membrii unei comunitati se imbolnavesc, ei inceteaza sa mai fie productivi pentru comunitatea respectiva si consuma timpul si energia celor care ii ingrijesc. Ei prezinta si un risc crescut de deces, aceasta contribuind de asemenea la reducerea productivitatii comunitatii din care fac parte.

Probabil ca noi toti facem adesea presupuneri legate de ingrijirea medicala. Cand vedem pe cineva imbolnavindu-se, cautam medicamente si alte tipuri de tratament pentru a-l vindeca. Aceasta s-ar putea numi modelul "bolii" din cadrul asistentei medicale.

O abordare mai productiva ar fi sa realizam ca noi toti putem contribui mai mult la comunitatea noastra (nu numai prin munca platita dar prin toate contributiile noastre, casnice si nu numai) atunci cand suntem sanatosi si in putere. Resursele noastre sunt limitate, si daca putem sa le canalizam pentru prevenirea imbolnavirilor, mai degraba decat sa le cheltuim pentru tratarea bolilor, atunci aceste resurse ar fi folosite mult mai eficient.

Deci, daca comunitatea decide ca prioritatea sa este o clinica medicala, de exemplu, provocati-i pe membrii comunitatii sa raspunda ce problema ar rezolva aceasta. Daca ei raspund ca imbolnavirile sunt foarte frecvente, intrebati-i daca macar o parte dintre aceste boli ar putea fi prevenite. Prevenirea contribuie la evitarea efectelor negative ale imbolnavirilor si reduce unul din factorii principali ai saraciei. O abordare preventiva face ca resursele existente sa fie utilizate mult mai eficient decat in cazul tratarii bolilor.

Membrii comunitatii nu doar trebuie sa fie constienti de ceea ce fac, dar trebuie sa si inteleaga de ce o fac. Eforturile dumneavoastra pentru consolidarea capacitatii comunitatii trebuie sa includa furnizarea informatiilor si stimularea oamenilor pentru a lua propriile decizii.

Daca, in observatiile de natura sociologica pe care le faceti asupra comunitatii, observati ca o mare parte a oamenilor nu cred in teoria transmisiei bolilor prin intermediul germenilor ci mai degraba in vrajitorie, explicati-le ca cele doua teorii nu se exclud reciproc. Amandoua pot fi folosite pentru a explica procesul imbolnavirii. Teoria germenilor explica mecanismul transmisiei bolilor, in timp ce teoria vrajitoriei explica de ce anumiti oameni se imbolnavesc si altii nu.

Sarcina dumneavoastra nu este de a lupta impotriva convingerilor religioase (mentalitatii) , ci de a ajuta comunitatea sa devina mai puternica prin folosirea mai eficienta a resurselor.

Alimentarea cu apa potabila, neinsotita de alte masuri, nu este suficienta:

Am mentionat anterior in acest document ca un sistem de furnizare a apei potabile este doar unul dintre factorii ce reduc imbolnavirile si imbunatatesc sanatatea populatiei. Daca comunitatea a hotarat ca are nevoie de un sistem de alimentare cu apa pentru a reduce imbolnavirile, atunci ei trebuie sa ia si alte masuri. Apa potabila nu va determina in mod magic reducerea imbolnavirilor si imbunatatirea sanatatii oamenilor.

In timp ce malaria, cauzata de tantari care se hranesc cu sange uman, poate fi considerata cel mai mare ucigas din lume, a doua categorie ca importanta, si probabil cea mai mare cauza de imbolnaviri debilitante precum si de deces, in special la copii, este categoria bolilor transmise prin apa ce cauzeaza diareea. Acestea sunt reprezentate de infectiile cu e-coli (escherichia coli), amoebiaza, giardia lamblia si alti germeni care ajung, prin intermediul fecalelor, in sursele de apa.

Nu trebuie sa memorati numele acestor germeni pentru a fi un bun mobilizator, dar trebuie sa stiti ca ei sunt prezenti in apa, provocand diferite boli. Membrii comunitatii trebuie invatati despre existenta acestor germeni. Vezi: Diareea , e coli, amoeba, amoebiaza, afectiuni digestive, diareea, giardia.

O mare problema o constituie faptul ca acesti paraziti sunt atat de mici incat pot fi vazuti doar la microscop. Apa potabila arata exact ca si apa contaminata. Deoarece microorganismele sunt invizile cu ochiul liber, a vorbi despre ele poate parea unora pura vrajitorie, dat fiind ca majoritatea membrilor unei comunitati prezinta un scepticism innascut.

Daca apa care iese dintr-o pompa sau dintr-o conducta este potabila, ea trebuie sa ramana asa pana cand este bauta. Prima problema este aceea ca e foarte usor sa fie contaminata de la robinet si pana la gura. Daca pe acest scurt traiect ea este contaminata, atunci imbolnavirile nu se vor reduce. Daca oamenii isi fac nevoile in aer liber (pe alei, de-a lungul drumului, in padure sau in ferme), fecalele se depoziteaza in aer liber. Ploaia le va dizolva si parazitii vor patrunde in apa. Desi sunt invizibili, ei vor fi deversati in canalele sau baltile din apropiere, si in cele din urma in rauri sau lacuri.

Repurificarea apei contaminate este un proces lung si costisitor. Se realizeaza prin filtrare, fierbere, purificare chimica, sau printr-o combinatie a acestor metode.

Cea mai mare parte a apei freatice (subterane) si a apei de ploaie nu este contaminata. Vaporizarea si condensarea apei de ploaie nu permite parazitilor sa supravietuiasca, iar pamantul realizeaza o filtrare naturala a apei subterane. In loc sa trateze apa contaminata (un proces constisitor), e mult mai eficient sa se pastreze apa necontaminata de cand este colectata de la robinet si pana cand este consumata.

Pentru aceasta pot fi necesare schimbari comportamentale in randul membrilor comunitatii. De obicei, acest aspect este neglijat in majoritatea proiectelor de furnizare a apei potabile; in acelasi timp, daca este ignorat, face inutile toate celelalte eforturi.

Modificarea Comportamentului:

Oamenii nu isi vor schimba comportamentul daca nu sunt motivati sa o faca. Pentru aceasta ei trebuie sa inteleaga motivele ce reclama schimbarea comportamentala si sa gaseasca modalitati la indemana de a o face. Acest aspect poate reprezenta cea mai mare provocare pentru un mobilizator, deoarece este mult mai greu de realizat decat organizarea comunitatii pentru construirea unui sistem de furnizare a apei.

Nu le puteti impune sau tine o predica, ci trebuie sa gasiti modalitatea prin care toti membrii comunitatii sa decida de buna voie sa-si schimbe comportamentul, (e suficienta o singura persoana pentru a contamina apa intregii comunitati prin parazitii transportati in fecale).

Luati in considerare cateva dintre obstacolele pe care le puteti intampina:

  • Adesea oamenii se pot simti stingheriti sa vorbeasca deschis despre functiile fiziologice, in special in public;
  • A discuta despre excrementele umane este un tabu pentru multe comunitati;
  • Membrii comunitatii sunt mai doritori sa sape un put decat o latrina
  • Oamenii prefera sa contribuie (cu bani si in natura) la construirea unei surse de apa decat a unui sistem de deversare a dejectiilor umane;
  • Multi oameni nu inteleg si nu cred in teoria transmiterii bolilor prin intermediul germenilor;
  • Nimanui nu-i place sa curete o latrina publica;
  • Nimeni nu doreste sa-si asume responsabilitatea pentru curatarea latrinelor publice;
  • Latrinele private sunt deseori rezervate doar pentru oaspetii importanti si VIP-uri;
  • Putini oameni inteleg legaturile dintre fecalele din aer liber si apa contaminata
  • Putini oameni inteleg legatura dintre fecalele depozitate in aer liber si apa contaminata;
  • Putini oameni stiu sau inteleg ca mainile care arata aparent curate pot fi contaminate;
  • Putini oameni stiu ca o galeata de apa potabila de la fantana poate fi usor contaminata in timp ce este carata in casa; si
  • Putini oameni recunosc cat de mult este contaminata apa de suprafata.

Trebuie sa gasiti strategii pentru a depasi toate aceste obstacole, si sa descoperiti modalitati pozitive de a incuraja oamenii sa doreasca sa-si schimbe comportamentul (si atitudinea), astfel incat apa potabila sa ramana necontaminata din momentul in care este colectata de la robinet si pana cand ajunge sa fie bauta.

Fiti constient ca unele campanii publice la nivelul comunitatii pot schimba comportamentul oamenilor fara ca acestia sa inteleaga pe deplin motivele pentru care e necesar aceasta. Deseori, daca sunteti un observator atent si patrunzator, veti observa modificari comportamentale remanente dintr-o campanie precedenta, care insa sunt lipsite complet de efectele urmarite.

Un exemplu des intalnit este desfasurarea unei campanii pentru a educa oamenii sa-si care acasa apa colectata de la o fantana in recipiente acoperite. Ei pot incepe sa o faca fara sa inteleaga motivul. Cinci sau zece ani mai tarziu, ii veti vedea pe acesti membrii ai comunitatii acoperindu-si recipientele cu celofan folosit si murdar, carpe sau carton ( ei fiind constienti de vizita dumneavoastra la fantana respectiva). Acoperirea recipientelor a devenit astfel doar un gest reflex, care acum contamineaza apa din recipiente.

Daca e necesara o campanie care vizeaza schimbari comportamentale, aceasta nu poate fi organizata de un mobilizator sau o echipa responsabila de un proiect de furnizare a apei. Ea trebuie sa fie decizia comitetului executiv de dezvoltare comunitara, bazata pe intelegerea mecanismului de prevenire a bolilor transmise prin apa.

Comunitatea trebuie sa stabileasca o intrunire publica pentru a discuta necesitatea si motivele de a organiza o campanie. Membrii comunitatii trebuie sa gaseasca si sa aplice diferite strategii: teze pentru elevii din scoli, premierea si citirea lucrarilor copiilor in intruniri publice; afisarea de postere colorate.Atat motivatiile cat si modificarea comportamentala propusa trebuie sa fie discutate in mod public de catre toti membrii comunitatii. Vizite ale unor "experti" ar trebui organizate de catre comunitate pentru a discuta atat motivele cat si actiunile propuse in campania respectiva.

E important sa folositi aceleasi metode participative pentru o campanie ce vizeaza modificarea comportamentului si constientizarea populatiei (in legatura cu motivele sanitare cee impun modificarea respectiva), ca in orice alt proiect comunitar. Vezi: Mobilizarea.

Luarea deciziilor, planificarea actiunilor, implementarea si monitorizarea acestora trebuie realizate de intreaga comunitate, iar detaliile stabilite de catre comitetul executiv al comunitatii. Evitati sa faceti dumneavoastra singuri aceste lucruri; ele trebuie facute de catre comunitate.

Afisati in public lista tuturor obstacolelor mai sus mentionate (precum si a altora pe care le puteti intampina), si folositi metoda dezbaterilor de idei pentru a dezvolta un proiect de schimbari comportamentale, exact asa cum ati face pentru orice alt proiect comunitar. Vezi: Dezbateri de idei.

Amintiti-va aspectele de baza ale metodologiei empowerment-ului. Vezi: Empowerment.

Daca faceti dumneavoastra totul in locul comunitatii (luarea deciziilor, planificarea, managementul, implementarea si monitorizarea), atunci sunteti ca antrenorul care face flotarile in locul sportivului. Aceasta nu va intari comunitatea respectiva, ci o va slabi. Vezi: Empowerment. Propuneti, stimulati, organizati si incurajati, folosind tehnicile prezentate in acest site, lasand comunitatea sa-si consolideze capacitatea (si permitand sustinerea proiectului), mai degraba decat sa devina dependenti.

Concluzii:

Membrii comunitatii pot alege alimentarea cu apa potabila ca fiind prioritatea lor. Justificarea lor principala este ca aceasta ar reduce imbolnavirile si prin urmare gradul de saracie.

Simpla furnizare a apei nu va imbunatati starea de sanatate a populatiei; cunoasterea ciclului bolilor transmise prin intermediul apei si obiceiul de a pastra apa necontaminata pana cand este consumata (asimilat prin schimbarea comportamentului) trebuie sa insoteasca constructia sau reabilitarea unei surse de apa.

Aceste actiuni realizate impreuna se pot dovedi mai eficiente in prevenirea imbolnavirilor si reducerea gradului de saracie decat construirea unei clinici sau decat alte solutii pentru imbunatatirea sanatatii.

––»«––

O campanie de educatie sanitara si de igiena:


Comunitatea organizand o campanie de educatie sanitara si igiena

© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceput de Lourdes Sada
––»«––
Ultima actualizare: 30.01.2011

 Pagina Principală

 Apa