Tweet Traduceri:
'العربية / al-ʿarabīyah |
CUNOAŞTEŢI-VĂ COMUNITATEA CĂREIA VĂ ADRESAŢICine beneficiază de pe urma acţiunilor dumneavoastră?de Phil Bartle, PhDtraducere de Laura Larisa Ciorteatraducere revizuitã de Claudia MarinasGhid de trainingCercetare şi analiză socială; un bun olar trebuie să cunoască caracteristicile argileiUn alt proverb pe care îl folosim în dezvoltarea comunitară spune că "olarul trebuie să cunoască argila cu care lucrează". A dumneavoastră este comunitatea. Scopul este să o modelaţi şi să-i redaţi rezistenţa. Pentru a reuşi, trebuie să ştiţi multe despre comunitate (şi despre natura unei comunităţi în general); trebuie să ştiţi tot ce se poate despre tipul de organizare socială , despre economie, limbi, structură (hartă), probleme, politică şi ecologie. Investigaţia dumneavoastră nu trebuie să se limiteze la o simplă prezentare a faptelor, ci trebuie să le analizaţi pentru a putea înţelege natura comunităţii ca sistem social. (A se citi Ce este comunitatea? şi Cercetare socială). Un bun început este să desenaţi o hartă. Unde locuiesc oamenii? Care sunt serviciile de care dispune comunitatea? (de ex. drumuri, poteci, provizii de apă, clinici, şcoli, instalaţii sanitare, pieţe şi alte facilităţi sau servicii comunale). Mai târziu, când veţi colabora cu membrii comunităţii pentru evaluarea situaţiei din cadrul acesteia (resurse, nevoi, oportunităţi, probleme), veţi putea să-i ajutaţi să realizeze o hartă a comunităţii. Făcând una acum pentru dumneavoastră, vă puteţi pregăti pentru această activitate participativă ulterioară. Notaţi-vă gândurile în jurnal. Faceţi observaţii cu privire la comunitate: organizare socială, economie, limbi, politică, valori comune, tradiţii şi relaţiile cu mediul fizic (ecologie). Continuaţi să analizaţi legătura dintre diferitele elemente. Veţi vedea că o comunitate nu este doar un ansamblu de indivizi, ci un sistem care transcede indivizii. Ca sistem, comunitatea are mai multe dimensiuni : tehnologice, economice, politice, instituţionale, ideologice şi conceptuale. Oamenii intră şi iies dintr-o comunitate prin naştere, moarte şi migraţie, dar sistemul persistă şi se schimbă mereu. Munca dumneavoastră este să înţelegeţi acest sistem pentru a înclina schimbarea în direcţiile prevăzute odată cu stabilirea scopurilor. Sunt multe de învăţat despre comunitatea ţintă. Este un studiu neîncetat. ––»«––© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
––»«–– |
Pagina Principala | Pregatirea |