Traduceri:

Alte Pagini:

Module

Harta site-ului

Cuvinte cheie

Contact

Document utile

Link-uri utile

CICLUL DE MOBILIZARE EXPLICAT

de Phil Bartle, PhD

tradus de Oana Necula

revizuit de Ursula Hermann

Material de instruire

Detalierea fiecărei faze a ciclului

Rezumat:

Acest material abordează fiecare etapă a ciclului de mobilizare. Fiecare etapă este explicată pe scurt. Ar trebui să fie citit în şi legat de rezumatul pentru demonstraţii practice: Ciclul de mobilizare . Acest ciclu este ilustrat în Ilustraţiile Consolidarea Ciclului

Introducere:

Ciclul de mobilizare numit uneori şi " Ciclul de promovare a participării comunităţi", sau "Ciclul rezolvării problemelor", sau "Ciclul de dezvoltare a comunităţii", sau "Ciclul de însufleţire socială", este reprezentat de o serie de intervenţii (realizate de unul sau mai mulţi mobilizatori) destinate creşterii nivelului de implicare a comunităţii în deciziile ce privesc dezvoltarea sa.

Este numit "ciclu" pentru că se repetă, de fiecare dată se construieşte pe succesul, greşelile şi lecţiile învăţate anterior.

Participarea tuturor membrilor comunităţi ţintă (indiferent de caracteristicile biologice sau sociale) este esenţială atât pentru reducerea sărăciei cât şi pentru consolidarea comunităţii. În CDP "participare" înseamnă, participarea întregii comunităţi (nu numai unor grupuri din aceasta) la control şi la luarea deciziilor.

Trebuie luate decizii cheie şi trebuie realizat un anumit control, cum ar fi: evaluarea situaţiilor (necesităţi şi posibilităţi); determinarea problemelor prioritare (şi generarea de sarcini şi obiective pentru ele); planificarea acţiunilor (planuri de acţiune ale comunităţi, planificarea proiectelor); implementarea şi monitorizarea lor şi evaluarea rezltatelor.

Comunitatea ca întreg îşi asumă responsabilităţi (fără să lase acest lucru unei structuri organizatorice exterioare).

Sunt încurajate contribuţiile în resurse (ex. donaţii, muncă în folosul comunităţii, materiale), dialogul şi consultarea cu alte agenţii externe, cu toate acestea "participarea" (în această strategie) este mult mai largă şi cuprinzatoare atât decât "contribuţia" sau "consultarea".

Sensibilizarea şi obţinerea autorizaţiilor:

Mobilizatorii comunităţii trebuie să fie recunoscuţi şi autorizaţi prin obţinerea unui statut legal, pentru a nu fi expuşi arestării ca inflamatori de revoltă şi hărţuiţi de către poliţie sau alte înstituţii abilitate în aplicarea legii şi menţinerea ordinii.

În plus, este interesul legitim al autorităţilor de a menţine abordarea de "furnizor" pentru comunităţi şi frica de "responsabilizare" a acestora. Funcţionari, politicieni, lideri tradiţionali sau lideri mai noi şi experţi tehnici văd beneficiile imediate ale abordării ca furnizor pentru comunitate, adică văd modalităţi de a obţine influenţă, popularitate, voturi, promovări şi avansări. Sensibilizarea nu este doar o formalitate, ea trebuie să fie bine planificată şi executata. Contracararea zvonurilor şi a presupunerilor false trebuie să facă parte din strategia de sensibilizare.

Sporirea conştientizării:

Înainte de a încuraja comunităţile să acţioneze (şi implicit să înveţe să devină mai puternice) mobilizatorul trebuie să îi ajute pe membrii comunităţii să conştientizeze realităţile specifice.

Pe aparcursul acestui pas este importantă evitarea promovării unol false aşteptări şi contracararea activă a presupunerilor şi zvonurilor referitoare la ce fel de ajutor să se aştepte comunitatea.

Organizarea unităţii:

Nici o comunitate nu este unită; în oricare există divizări şi fracţiuni. Însă nivelul acestei divizări variază. Acolo unde există o mare disproporţie socială, este mult mai greu să se ajungă la un consens al comunităţi asupra problemelor şi obiectivelor prioritare.

Organizarea unităţii este un precedent necesar pentru mobilizarea comunităţii şi, dacă va fi necesar, se va continua pe tot parcursul ciclului. Vezi Organizarea unităţii.

Instruirea Mobilizatorului:

Există prea puţini mobilizatori disponibili şi aceştia nu pot să ajungă la toate comunităţile care au nevoie de intervenţie pentu a încuraja creşterea şi dezvoltarea, bazânduse pe propriile resurse ale acestora. În cazul Ugandei, erau zece mobilizatori ai consiliului local în ficeare parohie. Aceştia erau voluntari organizaţi iniţial ca parte a Mişcării de Rezistenţă care au fost recrutaţi pentru a spori cunoaşterea oamenilor despre democraţia participativă promovată de Museveni. Noi le-am oferit instruire şi căteva materiale, cum ar fi tricouri şi biciclete, iar ei au extins eforturile de mobilizare pentru CDO şi CDA (Funcţionari pentru dezvoltarea comunităţii şi asistenţii lor).

Lipsa mobilizatorilor instruiţi corespunzător, pentru a stimula dezvoltarea cu ajutorul propriilor resurse, este unul din principalii factori care a determinat crearea şi dezvoltarea acestei pagini de internet şi dezvoltarea modulelor de instruire prezentate. Multe dintre acestea sunt linii directoare pentru scrierea materialelor pentru instruire în limba locală şi adaptate la condiţiile locale. Inima acestui mateial de instruire este Instruirea pentru putere, un plan de studii pentru instruirea în domeniul conducerii şi coordonării comunităţii, trei manuale pentru mobilizatori, cu temele (1) mobilizare, (2) generarea veniturilor şi (3) monitorizare. De vreme ce elementele cheie în acest proces de creştere a puterii comunităţilor sunt mobilizarea şi instruirea pentru conducere şi coordonare, şi nu fundamentarea parţială pentru proiectele comunităţii, acest material de instruire este pilonul central al acestui proces.

Formarea managementului:

Unul din elementele programului de conducere a comunităţii, care se distinge de animarea tradiţională sau alte intervenţii în dezvoltare a comunităţi, este adăugarea formării managementului. Nu este suficient să se permită sau chiar să stimuleze comunităţile cu venituri mici şi marginalizate, să participe în dezvoltarea luării deciziilor şi acţiunilor în mod democratic; este deasemenea necesar pentru acea comunitate să aibă capacitatea de participare. Formarea managementului este destinată creşterii acestei capacităţi.

Ca metodă de creştere a capacităţii, formarea managementului trece dincolo de instruirea tradiţională, care punea accentul doar pe transferul de abilităţi. Dezvoltat în anii cincizeci pentru membrii conducerilor superioare ale marilor companii, formarea managementului include transferul unor deprinderi dar şi creşterea conştientizării, transferul de informaţii, încurajarea şi restructurarea (organizarea pentru luarea deciziilor şi organizarea pentru acţiuni efective). Cei care au participat la această formare spun " Aceasta nu este doar o instruire despre creşterea puterii, mobilizare şi organizare, este un curs despre creşterea puterii, mobilizare şi iar creşterea puterii".

Evaluarea participativă:

Deşi mobilizatorul trebuie să realizeze iniţial o evaluare a resurselor, potenţialurilor, piedicilor şi nevoilor comunităţii, strategia ciclului de mobilizare cere ca acestă evaluare să fie făcută împreună cu întreaga comunitate. Această operaţiune este posibil să nu poată fi făcută dintr-o dată şi va trebui să fie facută sau continuată de organismul executiv al comunităţii mai tărziu, după ce acesta s-a format şi organizat.

Toate planurile şi acţiunile viitoare ale intervenţiei trebuie să fie făcute în funcţie de realităţile observate în comunitate, nu în funcţie de imagini sau interese speciale ale unor grupuri speciale ale comunităţii. Necesităţile şi potenţialurile trebuie să fie recunoscute de întreaga comunitate.

Definirea priorităţilor, problemelor şi obiectivelor:

Atunci când comunitatea este suficient de unită şi când toate grupurile sunt implicate, inclusiv femeile, persoanele cu handicap şi alte tipuri de persoane mai puţin acceptate la luarea deciziilor în comunitate, este timpul ca comunitatea să intre în acţiune.

Aceasta se realizează prin obţinerea consensului asupra problemei prioritare, analizării ei pentru identificarea scopului prioritar. Tehnica brainstorming (dezbaterii, mesei rotunde), este unul din instrumentele ce se foloseşte în această situaţie.

Planul de acţiune al comunităţii (CAP):

Comunitatea trebuie să cadă deacord asupra a ceea ce doreşte să realizeze în următoarea perioadă de timp, într-un an, cinci ani (în general aceeaşi perioadă ca planurile autorităţilor locale). Planul poate să conţină unul sau mai multe proiecte ale comunităţi.

Organizarea unui Comitet comunitar de implementare (CIC), Comitet executiv:

Pentru că detaliile întocmirii proiectului nu pot fi stabilite în cadrul întrunirilor publice a sute de oameni, apare necesitatea practică a formării unui executiv. (Comitet de proiect, Comitet de dezvoltare, CIC sau Comitet comunitar de implementare). Acest comitet executiv trebuie ales prin consens dacă un proces de votare ar putea conduce la fracţionarea şi dezbinarea comunităţii. Mobilizatorul trebuie să cunoască valorile şi practicile din comunitate.

Apoi mobilizatorul trebuie să instruiască comitetul în planificarea participativă, coordonare şi conducerea astfel încât acesta să nu devină netransparent (secretos) faţă de comunitate ca întreg. CIC-ul trebuie să analizeze planul de acţiune, să îl detalieze dacă este necesar şi să pregătească un proiect care va fi supus aprobării comunităţii (utilizând metodele participative încurajate de mobilizator). Aici este necesară abordarea mai atentă a strategiei conducerii comunităţii (în Elementul B) şi integrarea ei în acest ciclu de mobilizare.

Elaborarea planurilor comunitare:

Cheia instruirii în domeniul conducerii este punerea şi răspunderea la patru întrebări cheie: (1) Ce vrem? (2) Ce avem? (3) Cum utilizăm ceea ce avem pentru a obţine ce vrem? şi (4) Ce se va întâmpla atunci când vom reuşi? Răspunsurile detaliate compun elaborarea planului comunităţii. În această abordare, răspunsurile la aceste întrebări şi elaborarea proiectului comunitar este participativă dar este ghidată de mobilizator ca instructor (acesta pune întrebările) şi este generată de participanţi ca grup (care răspunde la întrebări).

Un "proiect" este acţiunea (sau un set de acţiuni) asupra căreia a decis comunitatea (ca grup, stimulată de mobilizator). Forma proiectului elaborat este ceva de genul: Care este problema? Definirea scopului ca soluţie pentru rezolvarea problemei; perfecţionarea scopurilor într-un set de obiective (SMART); identificarea resurselor şi constrângerilor; generarea unui set de strategii pentru utilizarea resurselor, evitarea constrângerilor şi obţinerea obiectivelor; alegerea celei mai eficiente strategii; decizii cu privire la organizare (structră, cine ce face, buget, program); şi deciderea asupra monitorizării, raportării şi evaluării.

Negocierea:

Aici mobilizatorul se află pe muchie de cuţit. Pe de o parte se bazează prea mult pe resurse din exterior, pe de altă parte comunitatea are nevoie de un supliment de resurse (pe care comunitatea are dreprul să le acceseze cum ar fi fonduri guvernamentale sau ale autorităţii locale). Acolo unde un proiect elaborat este utilizat ca propunere, sau o propunere proprie este redactată de executivul comunităţii, acesta devine un instrument de negociere între comunitate şi autorităţile externe şi potenţialele surse de resurse.

Chiar dacă nu caută resurse din exterior, comunitatea are nevoie să se asigure că planurile sale sunt în concordanţă cu planurile generale ale mediului ambiant, ale comunităţilor învecinate, districtul sau regiunea în care este localizată, orice plan sau prioritate naţională. Discuţiile de negociere trebuie să încludă aceste aspecte. Toate persoanele implicate în proiectul comunităţii trebuie să fie implicate şi în negociere. Chiar dacă comunitatea caută resurse sau aprobare, sau ambele, proiectul elaborat şi-sau propunerea este un instrument pentru negociere.

Pregătirea contractului şi negociere:

Contractul, recomandat aici, este un instrument opţional. Mobilizatorul poate ajuta şi ghida organismul executiv al comunităţii în întocmirea unui contract bazat pe proiectul elaborat. Textul său trebuie să fie simplu şi trebuie să fie scurt, iar propunerea sau proiectul poate fi ataşat ca anexă.

Cei ce semnează contractul de ambele părţi interesate trebuie să fie reprezentativi iar această etapă poate fi inclusă în faza de negociere prezentată anterior. Negociatorii se asigură de existenţa transparenţei cu privire la proiectul propus, că toate părţile implicate au acces şi înţeleg ţintele şi acţiunile din proiectul comunităţii. Ei, deasemenea, confirmă legitimitatea asumării responsabilităţii comunităţii pentru proiect.

Semnarea contractului:

Cei care semnează sunt reprezentativi pentru toate părţile implicate (executivul comunităţii, funcţionarii publici de stat, liderii locali, funcţionarii agenţiei, mobilizatorii). Întâlnirea de semnare a contractului poate fi o oportunitate ca toate părţile implicate să se întâlnească faţă în faţă. Aceasta este şi o ocazie pentru mobilizator de a menţine comunitatea implicată în proiectul său (angajamentul social, participarea comunităţii) ca o caracteristică a dezvoltării.

Dacă se asigură ca cei care semnează să fie deacord cu contractul, atunci momentul semnării poate fi o ceremonie şi poate fi inclusă în ceremonia publică ce urmează. Dacă ceremonia se ţine într-o sală, de exemplu o sală de clasă, aceasta va fi apreciată de către semnatari. Făcând aceasta semnare ca parte dintr-o ceremonie publică îi creşte legitimitatea şi creşte conştientizarea creşterii puterii comunităţii cu ajutorul acestei metodologii.

Prima plată a fondurilor:

Dacă propunerea şi contractul ţintesc obţinerea de resurse financiare pentru proiectul comunităţi (şi ne reamintim prevenirea dependenţei), atunci prima plată poate fi folosită ca oportunitate pentru o ceremonie publică (poate care să coincidă cu cea de semnare a contractului). Aceasta este o oportunitate de a creşte imaginea proiectului şi de a creşte participarea comunităţi la elaborarea lui.

Un spectacol, poate un cântec, un dans, o satiră, realizat de un grup cultural local, de copii sau voluntari, este o oportunitate de creştere a mândriei şi loialităţii comunităţi şi a tradiţiei culturale. Presa poate fi invitată pentru ca evenimentul să poată fi menţionat la radio, în ziarul local şi chiar la televiziunea naţională. Motivul pentru care se fac aceste acţiuni este creşterea transparenţei, creşterea prestigiului proiectului şi creşterea conştientizări rolului participări comunităţi în sporirea puterii acesteia.

Demararea implementări:

În acest punct comunitatea şi lideri ei, ca şi politicieni şi jurnalişti, vor fi interesaţi de acţiuni şi rezultate (ex. construirea unei toalete, alimentarea cu apă, construirea unei clinici sau unei şcoli), şi au nevoie să li se reamintească şi să fie încurajaţi că monitorizarea şi raportarea sunt simultane cu realizarea acţiunii. Acolo unde entuziasmul comunităţii poate scade sau poate dispărea, dacă acţiunea (în special finanţele) nu este transparentă şi adusă la cunoştinţa tuturor membrilor comunităţii.

În timp ce scopul comunităţi este construirea unei facilităţi, scopul strategic al mobilizatorului este acela de creşterea capacităţii şi puterii comunităţii, astfel accentul se pune pe monitorizarea şi raportarea (verbală şi scrisă). De asemenea, comunitatea devine mai conştientă de necesitatea instruirii pentru deprinderi legate de îndeplinirea acţiuni (deprinderi financiare şi de contabilitate, scrierea rapoartelor, deprinderi tehnice) şi unde, din nou, Elementul B al strategiei trebuie să fie integrat în acest ciclu de mobilizare.

Monitorizare şi raportare:

De vreme ce monitorizarea şi raportarea ţintesc spre observarea acţiunii pentru a putea realiza corecţiile ca să nu o ia într-o direcţie greşită, acestea sunt apoi suplementate de o evaluare mult mai amănunţită. Această evaluare include impactul acţiunii şi o judecată de valoare despre cum a fost realizată, sau cum ar fi trebuit să fie realizat şi cum ar fi trebuit să fi fost planificat.

Această acţiune dă posibilitatea începerii unui nou ciclu, pentru că are acelaşi scop ca analiza iniţială a situaţiei şi evaluarea comunităţii.

Următoarele plăţi:

Plata fondurilor externe către executivul comunităţii trebuie să se desfăşoare în faze şi în funcţie de munca realizată pentru fiecare nivel.

Deşi în această etapă nu a fost necesar de a fi aplicată (pentru CMP Uganda) ea este o formă de asigurare, pentru ca, în cazul în care munca (sau raportarea) este suspendată, să fie suspendate şi plăţile.

Munca continuă până la terminarea activităţii:

În timp ce munca este în plină desfăşurare, responsabilitatea mobilizatorului este de a se asigura că este realizată monitorizarea (în special de către membrii comunităţii dar şi de alte părţi implicate). Transparenţa, în special în legătură cu sumele plătite şi scopul acestora, este necesară pentru menţinerea interesului comunităţii şi încrederii acesteia în propriul executiv.

Plăţile ulterioare realizate de agenţii care furnizează fonduri externe trebuie să se bazeze pe deconturi (descriptive şi financiare) şi pe menţinerea transparenţei, onestităţii, încrederii şi integrităţii de către cei responsabili pentru coordonarea proiectului faţă de comunitate.

Ceremonia oficială de încheiere:

În timp ce ceremonia şi celebrarea este o ocazie specială de sărbătoare pentru majoritatea oamenilor, pentru mobilizator aceasta înseamnă mai multă muncă. Ca şi ceremonia de înmânare a primei plăţi, descrisă anterior, ceremonia de încheiere este o oportunitate de a face cunoscut acest eveniment public, pentru a creşte conştientizarea comunităţii cu privire la sporirea puterii ei şi cu privire la proiect, şi petntru a confirma legitimitatea şi oportunitatea promovării participării comunităţii în procesul de creştere a puterii comunităţilor cu venituri mici.

Ceremonia de încheiere, plină de presă şi de momente culturale, este deasemenea o oportunitate de a reaminti membrilor comunităţii că trebuie să evalueze proiectul încheiat şi să determine care va fi următoarea lor prioritate, prin aceasta începânduse iar ciclul de mobilizare.

Repetarea ciclului:

Aceasta nu este o acţiune unică. Este un proces de schimbare socială (dezvoltare) şi de aceea trebuie continuat. În timp ce comunitatea va fi mai puternică decât anterior implementării primului ciclu, trebuie iniţiat următorul ciclu. În plus, în cazul în care va trebui să parăsească comunitatea, mobilizatorul trebuie să-şi instruiască un înlocuitor. Mobilizatorul trebuie să descopere mobilizatorii interni ai comunităţii (care nu vor utiliza tehnicile de mobilizare în interes personal pe seama creşterii puterii comunităţii) care vor fi capabili să susţină stimularea intervenţiilor după ce agenţia sau funcţionarul va pleca.

Fiecare pas al ciclului de mobilizare este legat de pasul anterior şi de cel ce urmează, formănd ciclul ca tot unitar. Paşii au o ordine de succedare logică şi funcţională. de fiecare dată când ciclul se repetă, acesta se face pe bazele stabilite de evaluarea realizată în ciclul anterior şi se construieşte pe rezultatele existente deja.

Altă capacitate de construire a intervenţiilor:

Următoarele intervenţii fac şi ele parte din strategia de mobilizare, dar pot fi introduse în ciclul de mobilizare în diferite etape. Aceste momente pot fi stabilite de un mobilizator informat şi sensibil la modificarea condiţiilor din comunitate.

Scopul mobilizării, de dezvoltare a comunităţi, poate fi diferit de la ţară la ţară. Cu toate acestea, elementele comune sunt: eradicarea sărăciei, guvernarea de nădejde, schimbarea organizării sociale (dezvoltare), construirea capacităţii comunităţii, creşterea puterii oamenilor cu venituri mici şi marginalizaţi şi egalitatea între sexe.

Pentru prezentarea PowerPoint a ciclului de mobilizare care conţine atât ilustraţii cât şi text, aveţi în vedere Power.

© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceput de Lourdes Sada

––»«––

Ultima actualizare: 09.03.2011